„Ziua Indragostitilor”, in varianta romaneasca, este celebrata in fiecare an pe 24 februarie.
Dragobetele provine de pe timpul dacilor si din credinta intr-un zeu al iubirii, a carui sarbatorire marca si inceputul primaverii.
Dragobetele mai poarta si numele de „Cap de primavara” si este o sarbatoare specifica a zonei de sud a tarii – Oltenia, Muntenia si partial Dobrogea. Obiceiul marcheaza inceputul primaverii, renasterea naturii si a dragostei.
Profesorul Ion Ghinoiu, in „Obiceiuri populare de peste an – Dictionar” (1997), asociaza numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populara romaneasca: „zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (…), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca”. Autorul ofera detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica”.
Dragobetele mai este descris si drept o „faptura mitica”, „un tanar voinic, frumos si bun”.
Potrivit legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, „o fiinta, parte omeneasca si parte ingereasca, un june frumos si nemuritor, care umbla in lume ca si Santoaderii si Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauza ca lumea s-a spurcat cu sudalme si faradelegi”.
El era considerat zeul dragostei si al bunei dispozitii, iar de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de casatorii, fiind considerat protectorul si aducatorul iubirii.
Dragobetele mai poate fi intalnit in cultura populara si sub numele de Dragomir, cunoscut ca un cioban care o insoteste pe Baba Dochia in calatoriile prin munti. El era considerat un simbol al primaverii, iar de ziua lui se sarbatorea „innoirea firii” si oamenii se pregateau de primavara.
O alta legenda vorbeste despre Dragobetele transformat de Maica Domnului in planta Navalnic, dupa ce acesta ar fi incercat sa „ii incurce cararile”.
Ovidiu Focsa, etnograf in cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat ca „despre Dragobete se crede ca este o un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strans legata de fertilitate, fecunditate si de renasterea naturii.(…) Aceasta sarbatoare marca revigorarea naturii si nu numai, ci si a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sarbatoare a revigorarii vegetatiei, a vietii in crestere, o data cu trecerea la anotimpul de primavara durata zilei crestea, in contrapondere cu noaptea care descreste, ca dovada si zilele sunt mai insorite. Se pare ca, in aceasta perioada, pasarile, vegetatia dar si oamenii se puneau in acord cu natura, era o nunta a naturii, insemnand renasterea acesteia, retrezirea la viata, ceea ce este si semnificatia centrala a sarbatorii”.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu petitor si ca un nas ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor romanii au transformat Dragobetele, acesta ajungand sa fie considerat „zanul dragostei”, zeitate ce ii ocroteste si le poarta noroc indragostitilor. A devenit protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, precum cea a pasarilor ce „se logodesc” in aceasta zi.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui organizandu-se petreceri, prilejuind, astfel, infiriparea unor noi iubiri, logodne si chiar casnicii. Odinioara, de Dragobete, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele saruta fetele!”.
Credintele populare referitoare la aceasta sarbatoare sunt multe. Astfel, in popor se spunea ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
In aceasta zi, oamenii mai in varsta trebuiau sa aiba grija de toate animalele din ograda, dar si de pasarile cerului. Nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase intreg anul.
Fetele mari strangeau de cu seara ultimele ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.
Barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul.
Tinerii considera ca in aceasta zi trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi indragostiti tot anul. Iar daca in aceasta zi nu se va fi intalnit fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un reprezentat al sexului opus.
In aceasta zi, nu se coase si nu se lucreaza la camp si se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce urmeaza sa fie cu spor.
De Dragobete, nu ai voie sa plangi, intrucat se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi aduc necazuri si suparari in lunile urmatoare.
