Asta i s-a intamplat unui barbat de 61 de ani, duminica seara, in Vorona.
Mergea cu scuterul spre casa, cu sotia. Barbatul, din comuna Vorona, satul Chiscovata, nu a adaptat insa viteza la carosabilul acoperit cu pietris si scuterul a fost scapat de sub control lovindu-se violent de un mal de nisip din fata portii unei gospodarii. Cei doi soti au fost aruncati de pe scuter.
In timp ce sotia sa a scapat cu niste leziuni usoare, barbatul a avut nevoie urgenta de ingrijiri medicale, fiind preluat de o ambulanta SMURD de Terapie Intensiva Mobila si adus la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Mavromati.
„Primele cercetari efectuate la locul faptei au stabilit ca evenimentul s-a produs pe fondul vitezei excesive si al consumului de alcool. Totodata, verificarile efectuate de politisti au stabilit ca barbatul nu poseda permis de conducere. In urma producerii accidentului, conducatorul mopedului a suferit leziuni grave, fiind transportat si internat la Spitalul JudeTean Botosani. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. In cauza continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunilor de vatamare corporala din culpa, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a poseda permis de conducere si conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care la momentul prelevarii mostrelor biologice are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange”, se arata intr-un comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Botosani.