15 IANUARIE. Ziua nasterii lui Eminescu, Ziua Culturii Nationale

Data de 15 ianuarie, aniversarea nasterii lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850), a fost legiferată din 2011 drept Ziua Culturii Nationale. Totusi, data aceasta este doar simbolica, cea reala a nasterii lui Mihai Eminescu fiind 20 decembrie 1849 „pe stil vechi” sau 1 ianuarie 1850 „pe stil nou”. 

Inregistrarea nasterii, la Botosani, s-a facut mai tarziu de catre parinti, iar ulterior a survenit reforma calendarului.
 
„Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european, bogatia si farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune ca fara Eminescu am fi mai altfel si mai saraci”, scria Tudor Vianu.
 
Sute de pagini de poezie, proza, proiecte dramatice, traduceri, prelucrari si adaptari, chiar si o schita a unei gra­matici sanscrite sau un dictionar de rime compun o opera vasta si originala, care arata o minte iscoditoare, o buna educatie filosofica si o vointa uriasa de a stapani multe domenii.
 
Intreaga sa opera a fost influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar si de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel si chiar de filozofia buddhista.
 
Este „Omul deplin al culturii romane… o constiinta de cultura deschisa catre tot”, scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.
 
„Ar fi meritat un Nobel pentru literatura, dar acest premiu nu se acorda postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul presedinte al Academiei Romane, care a militat si a reusit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie sa devina Ziua Culturii Nationale. Parlamentul a aprobat aceasta lege in 2010, iar in expunerea de motive a initiatorilor legii se arata: „Ziua Culturii Naționale va fi, in viziunea noastra, o zi in care nu numai celebram un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii romane, in genere, si a proiectelor culturale de interes național”.
 
S-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani, era saptelea dintre cei unsprezece copii ai caminarului Gheorghe Eminovici si ai Ralucai Eminovici. Copilaria a petrecut-o la Botosani si in casa parinteasca de la Ipotesti, iar la Cernauti a urmat scoala si liceul german.
 
A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisa in memoria fostului sau profesor, Aron Pumnul, recitata la inmormantarea acestuia. In februarie 1866, Iosif Vulcan primeste la sediul redacției revistei „Familia” o scrisoare insoțita de o poezie, „De-as avea”, semnata de Mihail Eminovici. Redactorul Familiei este incantat de poezia primita, permitandu-si insa o modificare, si anume, romanizarea numelui tanarului poet, transformandu-l din Eminovici in Eminescu. Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat „nasul literar” al celui mai mare poet roman. Numele  Eminescu este adoptat mai tarziu si de alti membri ai familiei sale.
 
Timp de trei ani, din 1866 pana in 1869, Eminescu a pribegit intre Cernauti, Blaj, Sibiu, Giurgiu si Bucuresti. A lucrat ca sufleor si copist de roluri in trupele lui Iorgu Caragiale si Mihail Pascaly si a continuat sa publice poezii,  drame, fragmente de roman sau sa faca traduceri din germana. Intre 1869 si 1874, a fost student la Viena si Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie si Drept din Viena si ca bursier al asociatiei culturale Junimea, la Berlin. 
 
„Stia germana si franceza, voia sa absoarba istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizica, etnopsihologie, geopolitica, sa faca simultan metafizica si gazetarie angajata. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat intru nimicnicia firii sale. Ce lectie mai sublima si mai trista, totodata, de romanitate se poate inchipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihailescu.
 
S-a intors in tara in 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale din Iasi si profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iasi, a continuat sa publice in „Convorbiri literare”, iar Titu Maiorescu, ministrul Invatamantului, l-a apreciat si ajutat sa primeasca un post de revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui. Astfel l-a cunoscut pe Ion Creanga, pe care l-a introdus in Societatea Junimea.
 
La doar 33 de ani, Eminescu a dat semne de alienare mintala. Poetul suferea de psihoza maniaco-depresiva si a fost internat in spitale si sanatorii in tara, la Viena si Odessa, pentru recuperare a calatorit in Italia, a fost ingrijit de familie si sustinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi si Mihail Kogalniceanu a reusit sa primeasca o mica pensie viagera. In acelasi an ii aparea si singurul volum antum „Poesii”, ingrijit de Titu Maiorescu.
 
Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889 si a fost inmormantat sub „teiul sfant” (desi cel adevarat este in Parcul Copou din Iasi) din cimitirul Bellu. 
 
„Astfel se stinse …  cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale”, scria George Calinescu.
 
In acelasi an se sting mult iubita sa Veronica Micle si prietenul drag Ion Creanga.
 
Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost daruite de Titu Maiorescu in 1902 Academiei Romane, iar in 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Romane.
 
Eminescu-gazetarul, naucitor de actual
 
Eminescu-gazetarul este aproape la fel de genial ca si Eminescu – poetul si pentru orice cititor care cunoaste cat de cat contextul politico-­social contemporan, naucitor de actual. Publicistica eminesciana din prima perioada se circumscrie intre ianuarie 1870, cand publica primul articol, „O scriere critica” in Albina din Pesta (se distinge aici si o publicistica a epocii studiilor universitare la Viena, cand Eminescu colaboreaza la publicatiile romanilor din Imperiul austro­-ungar) si mai 1876, cand intra in redactia „Curierului de Iasi”, foaia ieseana, de cand a devenit ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Apoi, in 1877, a ajuns redactor la „Timpul”, din 1880 redactor-sef si redactor pe politica pana in 1883.
 
Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii, cat si conservatorii pentru politica tradatoare de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos, dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare.
 
Dimitrie Vatamaniuc afirma, in preambulul volumului X din editia critica de „Opere” intemeiata de Perpessicius, ca publicistica eminesciana dezgropata din coloanele cotidianului bucurestean „Timpul” permite sa se dea o judecata dreapta si definitiva asupra acestui domeniu de activitate a poetului, considerat de G. Calinescu a fi cu nimic inferior creatiei literare. Ceea ce ii situeaza astazi publicistica in perfecta actualitate este nu numai problematica abordata si amploarea ei, ci si spectaculoasa verva critica si polemica, greu de egalat. Dialogul sau public cu contemporanii, sustinut cu devotament si constiinta profesionala, devine dialog cu noi, prin uriasa putere de a surprinde si a vesteji moravuri si naravuri politicianiste „perene”, ridicandu­-se de la particular la general si de la fenomenal la universal. Publicistica lui Eminescu, cateva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizatie si cultura, a fost obiect de controversa, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o in functie de interese.
 
Planeta Eminescu
 
Versurile lui sale au fost citite in aproape toate colturile lumii pentru ca Eminescu a fost tradus in 60 de limbi de pe toate continentele. Ca urmare a formatiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost in limba germana, facute chiar de Regina Elisabeta. Prima regina a Romaniei a scris mult, poezii si proza, sub pseudonimul Carmen Sylva, si numai doi oameni au indraznit sa-i prezinte observatiile lor, Mihail Kogalniceanu si poetul Eminescu, care, dupa ce i-a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritate ca n-ar fi bine s-o publice. Traducerilor operei sale poetice in limba germana li s-au adaugat si cele in franceza, engleza, spaniola, portugheza, italiana, maghiara, ucraineana, gagauza sau rromani, dar si in chineza, japoneza, araba, hindi, sanscrita si chiar in Esperanto. Si, ca recunoastere a universalitatii sale, la 100 de ani de la moartea poetului national, anul 1989 a fost declarat de UNESCO „Anul international Eminescu” si tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu sa fie declarat poetul anului 2000.
 
Cu poemul „Luceafarul”, la care marele poet a lucrat noua ani si jumatate, a facut zeci de variante si peste 3.000 de modificari, Eminescu a intrat, in 2009, si in Guinness Book. Cu cele 98 de strofe, Luceafarul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.
 
De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur. Iar in catalogul planetelor mici („Minor Planet Names  – alphabetical list) printre cele 233.943  de planete din Univers care poarta un nume, la pozitia 9.495 se afla si Planeta Eminescu.
 
„Ce iarna frumoasa la 15 ianuarie!”
 
Dincolo de toate acestea, la nivel academic, in ultimii ani, au iesit in prim-­plan eforturile de micsorare si de negare, chiar de denigrare a lui Eminescu, a operei sale. Paradoxal, la asta au contribuit si cei care i-au ridicat osanale, care l-au zeificat si au sufocat imaginea vie a poetului, profesorii care nu au stiut cum sa-i apropie pe elevi de fenomenala sensibilitate si profunzime a poeziei.
 
„Unii, pentru ca il izoleaza pe Eminescu, vor sa il transforme intr-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu si fiind un mare poet se lasa judecat de toate generatiile si rezista. Ceilalti, denigratorii lui, … nu pricep ce reprezinta Eminescu pentru poezia romaneasca si chiar cea universala, ori pricep si sunt rauvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate sa-ti placa sau sa iti placa mai putin”,  spunea Eugen Simion.
 
„Eminescu este prin ceea ce a lasat si ce-a facut. Fie ca-l laudam, fie ca-l batjocorim, nu are nici o importanta. Are numai pentru noi, pentru ca ne putem acoperi de oprobriu. Nu putem noi nici sa-l coboram, nici sa-l inaltam”, a punctat Dumitru Vatamaniuc.
 
„Ce trebuie sa ne spunem cu totii – profesori, elevi, istorici literari, gazetari si cititori obisnuiti – este ca Eminescu nu (mai) este Ceausescu. Nu este un mit, o statuie, un zeu, un semipreparat de turnat ca ingredient in zeama nationalista sau in razboaiele culturale care, din nefericire, ne altereaza seninatatea exegetica de peste un secol incoace. Dimpotriva, Eminescu este tot ce poate fi imaginat mai viu, mai curat, mai exemplar si mai ne-tipic pentru lehamitea, zeflemeaua si nimicnicia levantina”, declara criticul literar Dan C. Mihailescu. De aceea, asa cum mari ganditori au spus-o inaintea noastra, elogiul onest si autentic care ii poate fi adus este sa-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul si ganditorul Mihai Eminescu.
 
„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru in tot ce are el mai curat si mai nins. Nu trece zi si nu trece noapte in care, firesc cum respiram sa nu-­i zicem si numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora si sigur al fiecaruia dintre noi. Pentru noi, Eminescu este o fiinta asemanatoare marii care spala cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se mira inminunat ca ar fi putut sa creada ca ar putea sa moara vreodata. Atata vreme cat noi suntem, el este. Atata vreme cat el este, noi nu putem sa credem ca am putea sa murim vreodata. Ce iarna frumoasa la 15 ianuarie! O, tu fulg de zapada, rau si coroana a puritatii sufletului nostru de copil! 
Eminescu este numele acestei tari. Romania este numele lui Eminescu. El este atat de mult al nostru, incat noi din nebagare de seama am inceput sa fim ai LUI”, nota genialul sau urmas intr-ale poeziei Nichita Stanescu.
 
Liliana Jighira,  mytex.ro
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.