ACCIDENT CUMPLIT: SASE MORTI intr-un autoturism care s-a izbit de un TIR

A supravietuit accidentului groaznic doar o fetita de 3-4 ani, insa aceasta este in stare grava in spital.

In autoturismul Mazda se aflau sapte persoane. Masina circula dinspre Arad spre Deva, in dreptul localitatii Conop, pe DN 7. Tragedia a avut loc in dimineta zilei de vineri, in jurul orei 4,00. 
 
Autoturismul care a intrat sub un TIR avea numere de Mures.
 
In accident ar fi fost implicate doua autoturisme si un TIR. Soferul masinii in care se aflau cele sapte persoane ar fi adrmit la volan, din cate se pare, pentru ca nu s-au observat urme de franare. In masina erau multe bagaje, ceea ce poate insemna ca pasagerii este posibil sa fi venit de la un drum lung, din strainatate.
 
Autoturismul Mazda a patruns pe contrasens, a acrosat un alt autoturism, dupa care a ajuns in fata TIR-ului, cu care s-a lovit frontal.
 
La impact, masina cu cei sapte pasageri s-a transformat intr-un morman cu fiare. Martorii spun ca este un miracol faptul ca fetita a supravietuit unui accident atat de violent. 
 
Copilul a fost preluat de o autospeciala SMURD si transportat spre spital.
 
Pasagerii din cealalta masina implicata in accident, (trei persoane) au suferit rani usoare si au refuzat transportul spre spital. 
 
Doua autospeciale SMURD de la Barzava si Arad, trei ambulante de la Savarsin, Lipova si Arad si un echipaj de descarcerare de la Barzava au ajuns la locul accidentului. 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.