„S-au intarit masurile la granita cu Republica Moldova”, anunta reprezentantii unei institutii publice din Botosani dupa ce autoritatile judetene au fost informate de un pericol ce ar putea provoca mari pierderi fermierilor, gospodariilor in care sunt crescuti porci.
Mai exact, inspectorii sanitar-veterinari vorbesc de un focar de pesta porcina africana, in apropierea granitei estice a Romaniei.
Sefa Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) a anuntat, luni, la Institutia Prefectului, ca „pericolul este cat se poate de serios”.
”Avem un nou focar de pesta porcina africana la granita cu Republica Moldova. S-au intarit masurile pentru preventia extinerii la noi a acestei grave boli. Rugamintea mea cea mai mare este de a anunta si de a se informa cu masurile ce trebuie luate toti proprietarii de exploatatii non-profesionale.”, spune Minodora Vasiliu, directorul executiv al DSVSA.
Iata ce masuri trebuie luate in gospodariile in care se cresc porci:
– Sa nu intre in gospodarii in care se cresc porcii cu incaltaminte sau imbracaminte de pe strada. Ar fi ideal sa se faca si dezinsectia la intrarea in adapost, sa se puna o tavita cu paie imbibate cu solutie slaba de soda caustica ;
– Sa se creasca porcii doar in spatii inchise fara posibilitatea de a veni in contact cu porci straini, cu porcii mistreti ;
– Sa nu se hraneasca animalele cu resturi alimentare, laturi provenite de la carnea de porc gatita in familie, daca sunt vanatori in familie care aduc carne de mistret. Sub nici o forma sa nu se dea porcilor apa provenita de la spalarea carnii;
– Nu trebuie scoase din exploatatie animalelel in scopul montei cu animale din alta exploatatie ;
– Nu cumparati purcei din exploatatii necunoscute, purcei care nu sunt identificati cu crotale ;
– Nu folositi in hrana animalelor iarba culeasa de pe camp. Ar fi putut veni in contact cu porcii mistreti ;
Directorul DSVSA, Minodora Vasiliu a mai punctat si ce semne pot indica imbolnavirea unui animal:
– Moartea rapida a animalului
– Temperatura ridicata – 40 – 42 grade Celsius – si stare febrila
– Roseata sau invinetire a pielii, a marginilor urechii, a picioarelor, abdomenului si a pieptului
– Lipsa poftei de mancare, apatie si impleticire in mers, vomitari, diaree, uneori cu sange
Toate aceste semne impun masuri rapide, anuntarea medicului veterinar. In cazul in care apare un animal bolnav intr-o gospodarie, se va trece la masuri extreme, la uciderea animalelor. Mai sustine sefa DSVSA.
”In cazul in care, Doamne fereste, apare un caz de pesta porcina, toti porcii vor fi ucisi iar proprietarii vor fi despagubiti pentru pierderile suferite”, a anuntat Minodora Vasiliu.