Ambasadorul SUA Hans Klemm a discutat la Primaria Botosani cu oficialitati locale

Miercuri dimineata, ambsadorului Statelor Unite ale Americii in Romania, Hans Klemm, s-a intalnit la Primaria Botosani cu cu primarul Catalin Flutur,  cu vicepresedintele CJ Liviu Toma, subprefectul Daniela Beclea si presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Botosani, Dorin Romeo Floares.

Intalnirea de la Primaria Botosani a avut loc dupa ce, cu o zi inainte, diplomatul american a facut o scurta plimbare prin municipiu, in urma careia s-a declarat incantat de ce a vazut.

Discutiile de miercuri dimineata, din sala de sedinte a Primariei Botosani, au atins si subiectul atragerii investitorilor americani in aceasta zona a Moldovei. Ambasadorul american s-a aratat interesat si de istoria locala, fiindu-i prezentate aspecte legate de trecutul municipiului.

Dupa intrevederea care a durat o ora, seful diplomatiei americane in Romania, ambasadorul Hans Klemm a declarat:

„Este prima mea vizita in orasul Botosani. Am avut o intalnire excelenta cu primarul, cu vicepresedintele Consiliului Judetean si cu doamna subprefect. Bineinteles ca sunt ambasador pentru toti romanii, asa ca este foarte important pentru mine sa vizitez toate judetele si sa ma intalnesc cu primarii din Romania. O recomandare pe care am primit-o de la domnul primar a fost sa inspir cat mai multe companii americane sa se gandeasca sa investeasca si sa creeze locuri de munca in Botosani. Am discutat despre istoria orasului Botosani si am avut ocazia, putin, ieri, sa ma plimb sa vad frumusetea orasului. Sunt foarte incantat.”

La randul sau, edilul sef al municipiului Botosani, Catalin Flutur s-a declarat incantat si optimist in ceea ce priveste vizita diplomatului american si urmarile acestei discutii, care ar putea sa se vada mai tarziu pe plan economic, in mod benefic pentru investitiile in zona.

„Este un lucru mai mult decat onorant aceasta vizita a Excelentei Sale la Botosani. Am avut ocazia atat eu, cat si doamna subprefect, domnul vicepresedinte al Consiliului Judetean, cat si presedintele Camerei de Comert si Industrie sa ii prezentam domnului ambasador o situatie reala si exacta a judetului Botosani, a municipiului Botosani, problemele cu care ne confruntam, temerile noastre, gandurile noastre de viitor si speram ca mesajul nostru transmis astazi va fi inteles asa cum se cuvine. Am aflat ca peste 150 de firme americane vor fi prezente la Bucuresti, la un targ cu destinatie speciala, si ar trebui sa mergem acolo sa cautam noi oportunitatile de afaceri si, nu in ultimul rand, am rugat sa ni se intermedieze o vizita a reprezentantului pe probleme comerciale a Ambasadei, la Botosani, ca sa aprofundam discutia pe aceasta latura”, a declarat dupa intalnirea cu ambasarorul american, primarul Catalin Flutur.

Mai tarziu, pe facebook, primarul a scris: „Am avut deosebita onoare si bucurie sa il primesc astazi la Primarie pe Excelenta Sa Domnul Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania. Nu foarte multe orase din tara se pot lauda cu faptul ca trei ambasadori ai SUA le-au vizitat”.

Ambasadorul a vizitat si Manastirea Agafton, dar a trecut si pragul Bibliotecii Judetene, unde a asistat la mai multe activitati.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.