Vineri, 04 martie a.c., incepand cu ora 20.30, 66 de jandarmi vor asigura ordinea si linistea publica la meciul de fotbal disputat de F.C. Botosani pe teren propriu, in compania echipei Petrolul Ploiesti.
Operatiunea se va desfasura in cooperare cu efective de politie, pompieri, politie locala si reprezentanti ai firmei de securitate care asigura masuri de ordine in interiorul stadionului.
Nouasprezece suporteri prahoveni si patru botosaneni au interdictie de a patrunde pe stadion la acest meci de fotbal, in urma sanctiunilor contraventionale complementare primite pentru incalcarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei la competitiile sportive.
Jandarmeria recomanda spectatorilor sa vina la stadion din timp, inca de la deschiderea portilor de acces, pentru a fi evitata aglomeratia in zonele de intrare si sa nu se implice in incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii si linistii publice, delimitandu-se de orice forma de violenta verbala sau fizica ce ar putea duce la manifestari violente.
Reamintim spectatorilor ca le este interzis sa patrunda in incinta stadionului sub influenta bauturilor alcoolice sau sa consume bauturi alcoolice in incinta acestuia, persoanele care savarsesc aceste fapte fiind pasibile de a fi sanctionate cu amenda cuprinsa intre 250 – 750 lei sau cu prestarea a 100 -150 ore de activitati in folosul comunitatii, precum si cu sanctiunea contraventionala complementara de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioada de 6 luni, conform prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive.
De asemenea, spectatorii au obligatia de a se supune controlului corporal preventiv si al bagajelor efectuat de catre fortele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la savarsirea unor fapte cu violenta indreptate impotriva jucatorilor, oficialilor, spectatorilor sau fortelor de ordine.