După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar, în sinagoga iudeilor s-a hotărât uciderea lui Hristos și a lui Lazăr. Iudeii s-au gândit să-i omoare în preajma sărbătorii Paștilor. Și, cu toate că Iisus avea destul timp să fugă, totuși a venit cu șase zile înainte de Paști în Betania, unde era Lazăr cel înviat.
Acolo s-a făcut ospăţ și a mâncat împreună cu El și Lazăr. Iar sora lui, Maria, a turnat mir pe picioarele lui Hristos.
A doua zi, Iisus a trimis pe ucenicii Săi să-I aducă asina și mânzul ei. Și, într-adevăr, El, Care are cerul ca tron, S-a urcat pe mânzul asinei și a intrat în Ierusalim. Copiii evreilor așterneau înaintea Lui veșminte și ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar alţii le purtau în mâini și strigau, mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).
Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mișcat inimile lor spre lauda și slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, fiindcă era obiceiul atunci ca învingătorii în lupte sau în războaie să fie cinstiţi și însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri verzi de copaci.
Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care provine dintre păgâni. Hristos, șezând pe mânzul asinei și odihnindu-Se pe el, este proclamat biruitor asupra patimilor dobitocești și Împărat al întregului pământ.
Despre această sărbătoare grăia Prorocul Zaharia: ,,Bucură-te, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine blând, șezând pe asină și pe mânz, fiul celei de sub jug” (Zaharia 9, 9). Iar David, în Psalmi, spune despre copii: ,,Din gura copiilor și a sugarilor Ţi-ai pregătit laudă” (Psalm 8, 3). Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Sfânta Scriptură, ,,s-a cutremurat tot Ierusalimul”, deoarece mulţimea, auzind de învierea lui Lazăr din Betania, dorea să-L vadă pe Iisus, însă era aţâţată de arhiereii răzbunători care aveau de gând să-L omoare. El însă ascunzându-Se, S-a făcut nevăzut de la faţa lor, iar când S-a arătat din nou, le grăia în pilde.
Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim pregătea biruinţa Sa asupra morţii și deschiderea drumului de mântuire către Ierusalimul ceresc, pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. De aceea noi, creștinii, Îl întâmpinăm pe Domnul cu ramuri verzi în această zi, ca la o înainte-prăznuire a Învierii Sale din morţi.
Părintele profesor Ene Braniște afirma că această sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la Botez, deoarece în această zi catehumenii, care fuseseră admiși la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca mărturisire de credință. Aceasta duminică a purtat și denumirea de Duminica grațierilor, pentru că în cinstea ei, împărații acordau grațieri.
La început, Duminica Floriilor a fost ținută numai de comunitatea creștină din Ierusalim. Mai târziu o întâlnim prezentă în Egipt, Siria și în Asia Mică. În secolul al V-lea se celebra în Constantinopol, când împăratul și curtea sa participau la procesiunea solemnă. Sărbătoarea Floriilor era prăznuită într-un mod cu totul special. Credincioșii purtau ramuri de finic pe străzile orașului, intonând cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. La București, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în 1948 și a fost reluat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viața Sa pământească. Astfel, din această zi începe Săptămână Patimilor. În toate bisericile se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii sunt chemați să-L însoțească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea și Învierea Sa.
În Duminica Floriilor, Biserica a rânduit să fie dezlegare la pește.
Textul evangheliei din Duminica Floriilor:
„Iar când s-au apropiat de Ierusalim și au venit la Betfaghe, la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicându-le: Mergeți în satul care este înaintea voastră și îndată veți găsi o asină legată și un mânz cu ea; dezlegați-o și aduceți-o la Mine. Și dacă vă va zice cineva ceva, veți spune că-I trebuie Domnului; și le va trimite îndată. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «Spuneți fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug». Mergând deci ucenicii și făcând după cum le-a poruncit Iisus, au adus asină și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele. Și cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale, iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 1-9).
Tradiții pentru ziua de Florii
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde și denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creștină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut și nenumărate obiceiuri și tradiţii, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
De exemplu, de Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos și strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfinţită riscă să albească.
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii la toate popoarele creștine
La toate popoarele creștine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan salcia.
Creștinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor lor și păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită și în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţișori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele.
