Home Actualitate Prefectul Dan Nechifor a ieșit la plantat copaci

Prefectul Dan Nechifor a ieșit la plantat copaci

Reprezentantul Guvernului României în teritoriu a dat startul acțiunii „Luna plantării arborilor”, alături de specialiși din Direcția Silvică (D.S.) Botoșani, elevi și profesori ai Palatului Copiilor, angajați ai Instituției Prefectului și alți specialiști din domeniul protecției mediului.

Acțiunea a avut loc în pădurea Rediu, administrată de Ocolul Silvic Botoșani, unde o suprafață de circa 90 de ari trebuie împădurită în această primăvară, după ce a fost anterior curățată de arboretul degradat. Participanții la acțiune au asistat la „instrucțiunile” plantatului, după care și-au arătat experiența unor activități similare, prefectul Dan Nechifor și directorul  D.S., Marius Havriș, demonstrând că nu sunt străini de domeniul plantărilor de copaci.

Programată pentru perioada 15 martie – 15 aprilie, „Luna plantării arborilor” a fost decalată cu două săptămâni din cauza condițiilor meteo și are, în județul Botoșani, un target de 50 de ha de teren, ce urmează să fie împădurite integral. Pe alte 51 de ha se vor realiza lucrări de completare în plantații ca urmare a pierderilor, totalul de puieți pregătit pentru această primăvară fiind de peste 430.000, aceștia provenind din pepinierele proprii D.S. Bugetul total al lucrărilor de regenerare programate pentru 2021 este de 4,9 milioane de lei, 1 milion reprezentând lucrările din această primăvară.

Exit mobile version