Leul a înregistrat în martie o depreciere față de euro de 5,06 bani față de sfârșitul lui februarie, provocată atât de factori locali sau externi, precum: Majorarea ieșirilor de capital din piețele emergente, cum este cea românească, creșterea prețurilor, apropierea sărbătorilor de Paște însoțită de înmulțirea importurilor, ritmul lent al vaccinării din Europa, comparativ cu eficiența din Marea Britanie și Statele Unite, cât și revenirea rapidă a economiei americane, unde se anunță un plan de investiții în infrastructură în valoare de 3.000-4.000 miliarde dolari.
Luna s-a încheiat cu un nou record, al 11-lea din martie, cursul crescând de la 4,9156 la 4,9251 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat la 4,922-4,923 lei iar maximul a fost de 4,927 lei.
Dolarul american a încheiat luna cu o medie de 4,1969 lei, creșterea față de sfârșitul lunii trecute fiind de 17,6 bani.
Evoluția a fost în ton cu aprecierea față de euro, care de la 1,2185, la începutul lui martie, a fluctuat miercuri între 1,1704, minimul ultimelor cinci luni, și 1,1749 dolari. La nivelul primului trimestru aprecierea dolarului este de aproape 4%.
Creșterea de la sfârșitul lui martie a fost influențată și de publicarea indicelui de încredere al consumatorilor americani calculat de Conference Board a urcat la cel mai ridicat nivel începând cu martie trecut de 109,7, după ce în februarie trecut valoarea a fost de 132,6.
Media monedei elvețiene a urcat de la 4,4447 la 4,4513 lei, mai mult cu circa 1,1% comparativ cu finalul lui februarie.
Cursul lirei sterline s-a apreciat cu aproape 20 de bani, cel miercuri fiind stabilit la 5,7864 lei.
Aprecierea monedei americane a redus plasamentele în metal galben. Uncia a scăzut pe piețele specializate la 1.679-1.689 dolari iar prețul gramului de aur a coborât de la 228,4945 la 227,4991 lei.
Dobânzile interbancare au avut în martie o tendință de creștere, influențată de creșterea inflației an/an, care a urcat în februarie la 3,16% iar banca centrală anticipează un nivel de 3,4% la sfârșitul anului, valoarea apropiată de maximul culoarului de fluctuație de 2,5% +/-1 punct procentual.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat luna în creștere de la 1,67 la 1,68%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.
În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat în martie cu 3,2% cea de miercuri urcând la 4,6603 zloți/euro. Moneda maghiară a pierdut circa 0,8% iar media de la sfârșitul lui martie a fost stabilită la 363,73 forinți/euro.
De la un maxim de 59.800 dolari, bitcoin a scăzut miercuri pe platforma integratoare WorldCoinIndex la circa 57.000 dolari. Reamintim că moneda digitală a atins în 13 martie un maxim istoric de 61.742 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU