Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a participat la o acțiune civică de refacere a traseelor turistice din pădurea de la Ipotești și de revopsire a „Observatorului”, locul din care pot fi văzute toate împrejurimile satului în care s-a născut Mihai Eminescu.
Inițiativa aparține Societății Cultural Artistice „Arlechin”, Clubului „Interact”, Centrului Județean de Voluntariat și Consiliului Județean al Elevilor, care implementează proiectul „Pictăm Ipoteștiul în culorile Tineretului”, proiect finanțat din bugetul Consiliului Județean.
„Tinerii noștri frumoși au renunțat la timpul lor liber pentru a ecologiza zona Lacului cu Nuferi, a vopsi Observatorul și a reface marcajele turistice prin Codrii lui Eminescu. Consiliul Județean a susținut financiar această acțiune, pentru că o considerăm una de o importanță deosebită pentru județul nostru, iar implicarea atât de mare a tinerilor ne demonstrează că avem și viitor, nu numai trecut”, a declarat Doina Federovici pentru agenția de presă Agerpres.
„Observatorul” este o construcție metalică înălțată în vara anului 1989, care este formată din 87 de trepte, număr egal cu cel al poeziilor publicate în viață de Eminescu.
Traseul turistic de la Ipotești mai cuprinde „Lacul codrilor albastru”, care este încărcat cu flori de nuferi, „Stânca stearpă”, locul de unde Ipoteștii se văd ca în palmă, dar și „Izvorul”, care l-a inspirat deseori pe poet în poeziile sale.