AcasăActualitatePrimar de la PSD Botoșani, în vizorul DNA! (DOCUMENT)

Primar de la PSD Botoșani, în vizorul DNA! (DOCUMENT)

Edilul este acuzat că a emis în fals adeverințe în vederea obținerii subvențiilor de la APIA de către mama acestuia.

Primarul comunei Cristești, Lucian Borfotină (PSD), este acuzat că a emis în fals adeverințe în vederea obținerii subvențiilor de la APIA de către mama acestuia, Borfotină Nicoleta Nușa. Banii obținuți ca subvenție erau pentru două terenuri în suprafață de 1.800 mp, respectiv 5.400 mp, anunță procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Mai mult, fiindcă este vorba de obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, cauza a fost disjunsă către Direcția Națională Anticorupție.

„Numitul Borfotină Ionel Lucian, în calitate de primar al comunei Cristești în cursul anilor 2017-2018, a emis în fals adeverințe în vederea obținerii subvențiilor de la APIA (subvenții plătite atât din fonduri naționale tranzitorii, cât și europene) de către mama acestuia, Borfotină Nicoleta Nușa, pentru 2 terenuri în suprafață de 1.800 m.p., respectiv 5.400 m.p. situate în comuna Cristești, zona Gavan Miletin și zona Dumbrava între case și de către bunicul său, Borfotină Dumitru, pentru 2 terenuri în suprafață de 6.000 m.p., respectiv 3.000 m.p. situate în comuna Cristești, zona Tochili și zona Coasta Pețenchea (schimbându-i localizarea – și implicit blocurile fizice – în zona Pod Albia)”, se arată în ordonanța emisă pe 21 octombrie 2019 din dosarul nr. 2845/P/2017.

Alături de primar, mai sunt luați în vizor mama edilului, Borfotină Nicoleta, dar și bunicul acestuia, Borfotină Dumitru.

În același dosar, secretarul Primăriei Cristești, Pețenchea Bogdan, a intrat și el în vizorul DNA pentru că a primit subvenții în campaniile agricole anuale aferente perioadei 2010-2018, prin prezentarea unor documente sesizate ca fiind false, precum și utilizarea în alte scopuri decât cele legale a ajutoarelor financiare astfel obținute. Alături de el va fi cercetat și tatăl secretarului, Pețenchea Constantin.

La toate aceste fapte, lui Pețenchea Bogdan se mai menționează și finanțarea primită de Întreprinderea Individuală înființată de același secretar al Primăriei.

„De asemenea, I.I. Pețenchea Bogdan Dumitru, CUI – 32127739, a depus în anul 2013la Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Valea Siretului de Sus” o cerere de finanțare pe Măsura 411-112 – instalarea tinerilor fermieri, cerere de finanțare care a fost selectată și finanțată de către AFIR cu valoarea nerambursabilă de 40.000 de euro”, se mai arată în ordonanța procurorului.

CITEȘTE MAI JOS

Ordonanța de clasare din 21 octombrie 2019 pentru Dosar nr. 2845/P/2017

– Numitul Borfotină Ionel Lucian, în calitate de primar al comunei Cristești în cursul anilor 2017-2018, a emis în fals adeverințe în vederea obținerii subvențiilor de la APIA (subvenții plătite atât din fonduri naționale tranzitorii, cât și europene) de către mama acestuia, Borfotină Nicoleta Nușa, pentru 2 terenuri în suprafață de 1.800 m.p., respectiv 5.400 m.p. situate în comuna Cristești, zona Gavan Miletin și zona Dumbrava între case și de către bunicul său, Borfotină Dumitru, pentru 2 terenuri în suprafață de 6.000 m.p., respectiv 3.000 m.p. situate în comuna Cristești, zona Tochili și zona Coasta Pețenchea (schimbându-i localizarea – și implicit blocurile fizice – în zona Pod Albia).

– Numitul Pețenchea Bogdan Dumitru, în calitate de secretar al Primăriei Cristești, în cursul anului 2014, respectiv în anul 2018, a solicitat și obținut subvenții de la APIA, atât în calitate de persoană fizică, cât și în calitate de persoană juridică (I.I. Pețenchea Bogdan Dumitru), pentru mai multe suprafețe de teren, unele dintre acestea suprapunându-se și având la bază mai multe adeverințe emise în fals de către primarul comunei Cristești, precum și pentru o suprafață de 23 ha pășune concesionată ilegal pentru o perioadă de 1 an.

– De asemenea, în anul 2013, numitul Pețenchea Bogdan Dumitru a accesat în mod ilegal fonduri europene pentru înființarea unei microferme zootehnice de la Asociația Grupul de Acțiune Locală „Valea Siretului de Sus”, prin aceea că tatăl său i-a vândut numitei Gașpar Maricica terenul pe care îl avea în proprietate, iar aceasta la rândul său i-a vândut numitului Pețenchea Bogdan Dumitru terenul respectiv fără a fi achitată vreo sumă de bani, contractul în cauză fiind încheiat fictiv. Totodată, numita Pețenchea Victorița, mama numitului Pețenchea Bogdan Dumitru, a vândut fictiv întregul efectiv de animale pe care îl deținea în proprietate unei persoane cu identitate necunoscută, acestea la rândul său cedând dreptul de proprietate în favoarea numitului Pețenchea Bogdan, deși una dintre cerințele de obținere a fondurilor europene pentru înființarea unei ferme zootehnice era de a nu achiziționa terenuri/animale de la rudele de gradul I.

– În perioada 2010-2015, numitul Pețenchea Bogdan Dumitru a obținut în nume propriu sprijin financiar de la APIA Botoșani pentru o suprafață de aproximativ 4,60 ha teren agricol situat în comuna Cristești, zona Miletin, teren arendat de la numitul Murariu Toader din comuna Curtești, jud. Botoșani, deși cel din urmă nu era proprietar de drept definitiv.

– Totodată, numitul Pețenchea Constantin a obținut în perioada 2011-2017, în mod ilegal, subvenții de la APIA Botoșani în sectorul vegetal (subvenții achitate atât din fonduri naționale, cât și europene), deși în realitate acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute de regulamentele APIA, respectiv pentru pășunea concesionată, nu deținea animale.

Analizând aspectele sus-menționate se constată că, în fapt, este vorba de obținerea de către Borfotină Nicoleta Nușa, Borfotină Dumitru, Pețenchea Bogdan Dumitru și Pețenchea Constantin de sprijin financiar (subvenții) în campaniile agricole anuale aferente perioadei 2010-2018, prin prezentarea unor documente sesizate ca fiind false, precum și utilizarea în alte scopuri decât cele legale a ajutoarelor financiare (subvenții) astfel obținute.

De asemenea, I.I. Pețenchea Bogdan Dumitru, CUI – 32127739, a depus în anul 2013la Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Valea Siretului de Sus” o cerere de finanțare pe Măsura 411-112 – instalarea tinerilor fermieri, cerere de finanțare care a fost selectată și finanțată de către AFIR cu valoarea nerambursabilă de 40.000 de euro.

Fiind vorba de măsuri de sprijin finanțate din bugetul general al Uniunii Europene, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)/Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR), constatăm că aspectele sesizate ar putea îmbrăca, în drept, conținutul legal al infracțiunilor de:

„folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 18^1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (17 fapte), pentru care competența de efectuare a urmăririi penale aparține, conform art. 13 alin. 2, 4 din OUG nr. 43/2002, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se va propune disjungerea cauzei și declinarea competenței cu privire la aceste aspecte în favoarea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.

AICI GĂSEȘTI DOCUMENTUL!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei