Home Actualitate Primarul Ovidiu Portariuc, acuzat de ABUZ in SERVICIU

Primarul Ovidiu Portariuc, acuzat de ABUZ in SERVICIU

Primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, este acuzat de abuz in serviciu, intr-o plangere penala depusa recent de actorul Florin Aionitoaie, caruia instanta i-a redat dreptul de a ocupa functia de director al Teatrului Vasilache, dupa un lung sir de procese.

Asadar, dupa ce instanta i-a facut dreptate, Florin Aionitoaie, ii acuza pe primarul Portariuc si pe secretarul primariei, Ioan Apostu ca i-au cauzat numeroase prejudicii morale si materiale, dar si ca au adus prejudicii si Consiliului Local, prin incalcarea legii.
 
Mai exact, „desi erau obligati sa-si indeplineasca atributiile ce le revin din exercitarea functiilor pe care le ocupa, cu respectarea stricta a legilor, acestia au incalcat cu buna stiinta atributiile stabilite de Legea 215, art. 36, aliniatul 1), si abuzand de functiile pe care le ocupa, au emis acte in numele si cu insemnele autoritatii deliberative si au hotarat in numele acesteia, eliberand acte”, se specifica in plangerea penala.
 
De asemenea, cei doi sunt acuzati de Aionitoaie ca au impiedicat informarea corecta a Consiliului Local al Municipiului Botosani, prin retinerea unor documente adresate acestuia la mapa proprie.
 
 
„Utilizand functia pe care o detin, acestia au redactat si prezentat documente cu continut nelegal pentru a justifica actiunile nelegale”, se mai precizeaza in plangerea penala depusa impotriva primarului Ovidiu Portariuc si a secretarului Ioan Apostu. 
 
In acelasi document aflat acum in atentia procurorilor Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani, Florin Aionitoaie mai precizeaza ca primarul si secretarul Primariei Botosani, de la inaltimea functiilor ocupate, ar fi convins si alte persoane in aparatul propriu al primariei sa redacteze, in exercitarea atributiilor de serviciu, documente care contin date nereale si nelegale.
 
 
Toate aceste documente la care face referire Florin Aionitoaie in plangerea penala depusa pe 21 aprilie 2016, au dus la suspendarea sa din functia de director al Teatrului Vasilache, suspendare asupra careia justitia s-a pronuntat prin hotarare definitiva: a fost ilegala!
 
Asadar, cineva trebuie sa raspunda pentru prejudiciul adus managerului demis ilegal, dar si pentru prejudiciul adus Consiliului Local, dupa cum precizeaza in plangere Aionitoaie, care arata cu documente ca acele persoane raspunzatoare de incalcarea legii sunt: primarul Ovidiu Portariuc si secretarul Ioan Apostu. 
 
Referindu-se la prejudiciul adus Consiliului Local al Municipiului Botosani, Florin Aionitoaie arata ca acesta s-a produs prin intreruperea Planului de management 2014-2017 si efectuarea de cheltuieli in afara prevederilor acestui plan, in perioada 9 decembrie 2014 pana in prezent. E vorba de cheltuieli de aproximativ 1.000.000 de lei, scrie in plangerea penala. 
 
In ce priveste daunele morale si materiale aduse lui Florin Aionitoaie, acesta le insiruie in documentul pe care procurorii urmeaza sa-l analizeze: „lipsirea de mijloace de existenta prin initierea si prelungirea abuziva si nejustificata a unei situatii nelegale, blocarea dreptului de a munci prin reluarea contractului individual de munca, blocarea comunicarii cu angajatorul direct – Consiliul Local pentru prezentarea situatiei exacte, distrugerea imaginii de manager competent, eficient si onest, activarea unor clauze bancare, si ca urmare executarea silita pentru intarzierea la plata a creantelor ori activarea platii anticipate, etc. „.
 
 
Florin Aionitoaie mai scrie in plangere ca prin suspendarea lui din functia de manager au fost create conditiile pentru obtinerea de foloase necuvenite de catre apropiati ai primarului PSD. 
 
„Pentru motivele aratate mai sus, solicit tragerea la raspundere penala a celor doi faptuitori”, isi incheie Florin Aionitoaie plangerea penala. 
 
Acesta a atasat la plangere, ca documente care sa-i sustina acuzatiile, mai multe Hotarari ale CL si Hotarari de Guvern,  dispozitii ale primarului Ovidiu Portariuc, adrese, legi, convocatoare si procese verbale ale unor sedinte de CL, si contractul sau de management. 
 
In urma analizei acestor documente de catre procurori, acestia urmeaza sa stabileasca daca acuzatiile aduse primarului vor duce la deschiderea unui dosar penal pe numele acestuia. La fel si in cazul secretarului primariei.
   
 
 

Exit mobile version