Potrivit masuratorilor efectuate de lucratorii Sistemului de Gospodarire a Apelor Botosani, incepand de vineri, ora 20.00, cota raului Prut la intrarea in tara, in localitatea Oroftiana, a inceput sa scada.
La ora 21.00, nivelul apei masura 574 cm, in scadere cu sapte cm fata de ora precedenta, tendinta fiind de scadere.
La aceeasi ora (21.00), la Radauti Prut, raul Prut masura 340 cm, cu 50 cm peste cota de atentie. Tendinta este de crestere.
Sefii Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta din Suharau, Hudesti, Darabani, Paltinis, Radauti Prut, Cotusca, Mitoc, Manoleasa si Ripiceni si doua grupe operative ale ISU Botosani monitorizeaza permanent raul Prut.
Vineri, la ora 16.00, in punctul pluviometric Oroftiana, la intrarea Prutului in tara, cota de inundatie (470 cm) era depasita cu 105 cm, in crestere cu 7 cm fata de ora 15.00.
La solicitarea specialistilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” al Judetului Botosani, oamenii care lucreza in lunca Prutului au inteles riscul fenomenului si si-au luat propriile masuri de protectie, respectiv si-au pregatit bunurile si animalele pentru evacuare, fapt pentru care au toata aprecierea autoritatilor.
La aceasta cota nu exista riscul ca gospodariile cetatenilor sa fie inundate.