Ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Lia-Olguta Vasilescu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen-Daniela Dan si ministrul Consultarii Publice si Dialogului Social, Gabriel Petrea au participat, astazi, la sediul MMJS, la consultari cu sindicatele reprezentative din ordinea publica (personal MAI), dar si ale personalului contractual din cadrul MApN, pe tema proiectului legii salarizarii unitare.
Reprezentantii sindicatelor si cei ai ministerelor au cazut de acord, in ansamblu, asupra proiectului legii salarizarii unitare. Totusi, reprezentantii MMJS au transmis partenerilor de dialog social ca asteapta sugestii, in perioada urmatoare, in cazul in care reprezentantii sindicatelor vor descoperi inadverdente, dupa o mai atenta consultare a documentelor.
Sindicatele au ridicat, in cadrul acestei intalniri, si alte probleme care tin de veniturile din prezent ale personalului MAI, convenindu-se ca ministerele cu atributii in acest domeniu sa poarte, in continuare, discutii cu reprezentantii salariatilor, in vederea identificarii de solutii.
La sediul MMJS sunt asteptati, maine, 7 martie 2017, la consultari, reprezentantii sindicatelor din Sanatate. Totodata, precizam ca MMJS va purta discutii, in perioada urmatoare, cu reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale.
Precizam, de asemenea, ca s-a decis formarea unui grup de lucru la care sa participe si specialisti din cadrul institutiilor militarizate, ai caror angajati nu pot adera la miscari sindicale.