NOVA APASERV a recepționat încă trei stații de epurare a apelor uzate

Conducerea societății Nova Apaserv a anunțat finalizarea lucrărilor de construcție la Stațiile de epurare a apelor uzate de la Flămânzi și Vorona, precum și recepția finală a Stației de epurare a apelor uzate de la Dorohoi.

La Dorohoi, executantul contractului a fost Societatea Comercială de Construcții Erbașu, în timp ce la Vorona și Flămânzi a lucrat Asocierea dintre Occide Construccion și Aquaterm.

„Este vorba de două stații de epurare, una care se află la Flămânzi și una care se află la Vorona, cu un număr de locuitori echivalent de 12.000 la Flămânzi și 9.000 la Vorona. Aceste două stații sunt deja finalizate, avem linie de apă și linie de nămol. Linia de apă constă în pompare la intrare, parte de deznisipator și separare de grăsimi după care ajungem la un sistem de tratare biologică care este mai sever și este foarte bun pentru situația de acolo”, a spus Manuel Dominguez Lara, reprezentantul Occide Construccion.

Florin Todirică, reprezentantul Aquaterm, a susținut că aceste stații pot funcționa la un debit foarte mic, în jur de 30%.

„Asta reprezintă un avantaj pentru beneficiar și pentru locuitori, în sensul în care costurile cu tratarea apelor uzate vor fi mult diminuate și se poate într-un regim dinamic, în funcție de debitele de apă uzate colectate și de noile perspective ale zonei. Acum stațiile sunt pregătite, așteptăm să se finalizeze partea de rețele pentru a prelua apele uzate. În prezent nu funcționează, dar probele au fost făcute”, a spus Florin Todirică.

Ionuț Pețenchea, reprezentantul Construcții Erbașu, a spus că pentru compania sa, stația de la Dorohoi este la fel de importantă ca celelalte șapte executate în țară.

„Valoarea ei se ridică la peste 6 milioane de euro. Lucrarea a început în 2015, în luna iunie primind autorizația de construcție și în 2016 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor. Este o stație complexă, compusă din linia apei, linia nămolului. Pe linia apei avem grătare, o stație de pompare, deznisipatorul, avem decantorul primar, bazin anaerob, bazin aerare și decantoare secundare. Pe linia nămolului avem decantor primar, îngroșător mecanic, fermentator, stație de pompare și stația de dezhidratare. Stația scoate toți parametri la care ne-am angajat. Este prevăzută și cu instalație de biogaz care își face treaba. Deși la început eram sceptici, s-a dovedit, după punerea în funcțiune că are succes. Instalația de biogaz este prevăzută pentru încălzirea nămolului care în procesul de dezhidratare ne ajută foarte mult, nemaiavând mirosurile de care se plângeau cetățenii din zonă”, a spus Ionuț Pețenchea.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.