Prozatorul si ziaristul botosanean Ioan Rotundu si-a lansat, vineri, o colectie de 436 de articole de presa, cuprinzand perioada 1 iunie 2004-30 iunie 2013, editoriale reunite in cartea „Doar politicieni sau si ticalosi?”.
Colectia de editoriale a jurnalistului este cuprinsa de fapt in trei volume, urmand sa fie trimise tiparului si al doilea volum, „Epoca Ponta”, dar si al treilea volum, ce va cuprinde editoriale privind evenimente politice, sociale, culturale si economice consumate in plan national, atat din epoca presedintelui Basescu, cat si in perioada amprentata de politicianul social-democrat Victor Ponta.
Evenimentul cultural a avut loc la Centrul Militar Botosani. Au participat istorici, profesori universitari, oameni de cultura din judet, primari din judet, sefi ai unor institutii de cultura botosanene. Circa o suta de persoane i-au fost alaturi jurnalistului botosanean la acest eveniment.
Cartea a vazut lumina tiparului la Editura Agata. Asa cum precizeaza chiar autorul, titlul cartii, „Doar politicieni sau si ticalosi?”, isi are radacinile in afirmatia fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu, care a etichetat starea de spirit a clasei politice romanesti, intr-un singur cuvant: „ticalosita”.
„Lucrarea a inceput sa prinda viata cand sotia mea, Cornelia, cel mai aspru critic al meu asupra comentariilor scrise, mi-a sugerat ca o editare a acestor comentarii intr-un volum ar prinde bine pentru politicienii din viitor ca ei sa nu mai repete raul trecutului. Din nefericire ea nu a mai apucat sa participe la lansarea primului volum, la care a depus un efort deosebit in a-mi corecta textele cu orabdare demna de invidiat. O boala necrutatoare i-a curmat viata prematur”, scrie autorul in Cuvantul lamuritor al primului volum al cartii.
Ion Istrate, directorul Editurii Agata, in cuvantul sau, a aratat ca jurnalistul arunca in fata cititorilor o pagina de istorie contemporana, care, cu siguranta, va starni ecouri.
Referindu-se la antologia de texte ziaristice sub semnatura lui Ioan Rotundu, texte cu tematica politica, cultural educativa, religioasa, sau editoriale pamflet, vorbitorii au subliniat ca aceasta a implicat o doza oarecare de curaj jurnalistic, dar autorul si-a asumat riscul. „La o astfel de carte, sigur vor fi si ecouri”.
„Domnul Rotundu este un om de curaj. Nu este usor, nu este simplu sa ii spui unui om politic in fata despre faptele lui. Nu e vorba de atac la persoana, ci despre ceea ce a facut si ce nu a facut in sprijinul comunitatii… Autorul a avut curajul sa infrunte atatea personalitati… Sigur ca exista in toate si o doza de subiectivism, dar nu poti sa scrii decat in felul tau, si atunci se scuza si acet lucru… Cartea este foarte interesanta pentru ca ne ofera o imagine a ceea ce s-a intamplat si la nivel local, si la nivel national, vazut prin prisma participarii botosanene…Vom sti din aceasta carte, si stim din aceasta carte, tot ceea ce s-a intamplat in legatura cu activitatea primariei, cu activitatea Consiliului Judetean, cu alegerile care au avut loc, modul cum s-au promovat niste oameni in politica, niste oameni care nu aveau ce cauta acolo, asa cum reiese din multe articole, si totusi au ajuns. Ceea ce este deosebit de interesat, si aici vrea sa ne duca domnul Rotundu, spre intrebarea: in ce masura politicienii nostri au facut si fac politica pentru binele celor multi, pentru ca acesta este sensul politicii, sau pentru binele lor personal”, a spus istoricul Gheorghe Median.
Lecturand cartea, este loc si de ras, pe langa gustul amar lasat de ceea ce sunt multi dintre politicienii vremii, a atras atentia istoricul Dan Prodan, facand referire la textele pamflet.
„Editorialul pamflet este un gen literar care se practica si, daca ar fi sa ne uitam in urma cu vreo doua mii de ani la inaintasii nostri romani, ne amintim de acel proverb de atunci, devenit, cu ghilimelele de rigoare, litera de lege, ca razand se mai indreapta din lucruri”, a spus profesorul dr. Dan Prodan.
Vorbitorii au facut referire si la spiritul vizionar ce razbate din unele texte cuprinse in antologia prezentata de Ioan Rotundu. Discutia pe marginea acestora ramane insa deschisa. In timp, multe din aceste scrieri si-au aratat si isi vor mai arata puterea de anticipare a unor evenimente.
Asteptam, cu interes, lansarea celorlalte doua volume ale antologiei de texte jurnalistice sub condeiul lui Ioan Rotundu.