SCARA INTERIOARĂ, de la element practic la cel de decor

Scările interioare, indiferent de numărul lor sau mai ales dacă este vorba de un element individual, trebuie să îndeplinească cu succes misiunea practică – aceea de a face legătura între etaje – și de a fi în egală măsură un element perfect integrat în designul casei.

Va conta implicit și momentul ales pentru a integra scara în decorul casei. În principal, în cazurile în care casa este gândită de la bun început cu etaj, scara intră în planul casei. Însă există și situația în care extinderea către alt etaj sau mansardă se întâmplă într-un moment ulterior construcției. Doar că, dacă în prima situație spațiul poate fi mai generos gândit de la bun început, aceasta putând să aibă o pantă lină sau să fie realizată din două segmente, în al doilea caz spațiul este condiționat, dacă nu chiar limitat. În acest caz panta va fi mai mare, fiind nevoie să se pună pe primul loc funcționalitatea scării și abia apoi estetica.

Proiecția scării interioare

Ținând cont de toate detaliile spațiului se va realiza un proiect. Cu trepte bine dimensionate și poziționate, cu lățime și profunzime, scara va fi una plăcută la vedere și comodă la folosire. Primează se pare lemnul ca material de bază. Avantajele sunt multiple și, în plus, pentru a dispune de scări din lemn structura acestora poate fi realizată din diverse materiale, de la beton la metal sau tot din lemn.

Opțiunile treptelor se referă la posibilitatea de a le acoperi cu marmură, plăci ceramice, mochetă, sticlă, PVC etc. Dar nimic nu înnobilează mai bine spațiul ca lemnul. Create cu personalitate, după cerințele specifice pe care le are solicitantul, treptele din lemn de marca www.dippanels.ro sunt o combinație armonioasă între aspect plăcut și funcționalitate.

Scările din lemn sunt de regulă asociate cu un stil clasic, atemporal. Din acest punct de vedere aproape orice casă poate fi completată cu succes de o scară cu trepte din lemn.

Vin la pachet cu rezistența datorată tipului de material. Trebuie spus că atunci când vine vorba de specialiștii de la Dippanels treptele cunosc opțiuni de lemn masiv din care pot fi realizate, fie fag sau stejar. În astfel de alegeri se va ține cont nu doar de fibrele lemnului, de aspectul fiecărui tip în parte, ci mai ales de traficul zonei și de cum se combină elementele, structura scării interioare cu lemnul ce îmbracă treptele spre exemplu.

Scările și formele lor

Când te gândești la o scară interioară primul aspect este cel legat de trepte simple și de o balustradă. Însă opțiunile și viziunile moderne permit în zilele noastre ca scările de interior să cunoască varietate privind forma.

Se recomandă scări drepte cu o singură rampă pentru acele zone mai înguste, cum ar fi holurile. Sunt o soluție ergonomică. În schimb, acolo unde etajul este înalt, se va opta cu succes pentru scări cu două rampe, dispuse la un unghi de 90°. Cele în formă de U sunt mai indicate la zone cu trecere îngustă, în timp ce scările circulare, interesante prin însăși forma lor, ocupă spațiu puțin și sunt indicate pentru zone întocmai unde nu se permite un montaj complex de scară generoasă.

Nu în cele din urmă, balustrada ce va completa scara poate fi la rândul său curbată, întreruptă, continuă etc. Poate fi realizată din fier, metal, inox sau desigur din lemn, ca o continuare pentru treptele îmbrăcate elegant în lemn.

Notă finală

Se recomandă o atenție deosebită la fiecare parte componentă și definitorie pentru scara interioară. Datorită unor specialiști precum sunt cei de la Dippanels.ro, proiecția unei astfel de scări nu este o problemă. Marele avantaj este că oferă și proiecție de tip 3D, ceea ce face ca solicitantul să înțeleagă mai bine despre încadrare și aspect, prin exemplul practic. Detaliile tehnice se vor stabili ca urmare a recomandărilor oferite de specialiști, despre înălțimea potrivită și măsurile de siguranță – componența scării, tipul de trepte și cum este tratat lemnul pentru a rezista și a arăta impecabil.

O scară interioară din lemn impune o serie de decizii ce în final răsplătesc cu un aspect deosebit și calitate ireproșabilă. Datorită unor aspecte ce se îmbină și se completează precum oferă cei de la Dippanels, scara interioară poate fi ea însăși acel element de design ce atrage toate privirile.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.