Home Diverse TOP 5 unelte de care ai nevoie pentru a păstra o curte...

TOP 5 unelte de care ai nevoie pentru a păstra o curte curată și îngrijită

Locuitul la casă vine cu multe avantaje, printre care și faptul că te poți bucura de oaza ta de liniște oricând în propria curte.

Cu siguranță este tare plăcut să te trezești dimineața și să-ți bei cafeaua liniștit, în picioare goale pe iarba proaspăt tunsă. Dar întreținerea unei curți nu este deloc floare la ureche, oricât de mică ar fi, acest lucru necesită muncă. Pentru ca iarba să nu fie mai verde doar în curtea vecinului, așa cum spun americanii, în rândurile de mai jos vom discuta despre 5 unelte și dispozitive care te vor ajuta să menții o curte îngrijită și curată. 

Iată care sunt echipamentele esențiale pentru îngrijirea curții tale

  1. O mașină de tuns iarba – bineînțeles că cea mai importantă unealtă va fi o mașină de tuns iarba, aceasta fiind indispensabilă pentru a avea o curte cu un gazon perfect tuns și fără buruieni. Tunsul ierbii nu este o sarcină chiar atât de simplă cum poate părea, mai ales vara, când afară sunt peste 30 grade Celsius. Astfel că alege o mașină de tuns calitativă, fie că este electrică sau alimentată de combustibil, care să te ajute să termini treaba cât mai repede.
  2. Un trimmer pentru iarbă – oricât ar fi de calitative și performante, mașinile de tuns iarba sunt, de cele mai multe ori voluminoase și nu încap prin toate locurile mai înguste și colțurile cu gazon. Pentru aceste zone există trimmerul sau motocoasa. Trimmerul folosește un fir de plastic pentru a tăia firele de iarbă, fiind asemenea mașinilor de tuns, electrice sau alimentate de combustibil – motocoasele de umăr te ajută să dai grădinii tale un aspect îngrijit și curat, iar dacă dorești să te convingi de utilitatea lor, găsești o gamă variată pe Atomico.ro.
  3. Sistem de irigații – pentru a avea ce tunde, trebuie să te asiguri că gazonul crește sănătos și egal pe toată suprafața. Udatul gazonului cu furtunul este o muncă mult prea obositoare, însă un sistem de irigații bine pus la punct poate face asta în locul tău. Tot ce trebuie să faci este să deschizi robinetul de apă și aspersoarele vor uda întregul gazon în mod egal.
  4. O greblă de frunze – odată cu venirea toamnei, copacii îți vor umple grădina de frunze și, oricât de frumos ar fi peisajul, nu este indicat să lași frunzele să acopere gazonul. Acest lucru poate duce la uscarea gazonului de la rădăcină, pentru că aerul și apa nu mai ajung în profunzime. Așadar, ai nevoie de o greblă cu care să strângi frunzele din curte, pentru a permite nutrienților să ajungă în profunzimea gazonului. 
  5. Cărucior pentru împrăștiat îngrășământ – gazonul se poate usca foarte ușor, dacă nu este udat constant sau dacă nu primește suficientă lumină solară și astfel pot apărea goluri și zone uscate care sunt foarte inestetice. Pentru a rezolva această problemă, ai nevoie de un cărucior de împrăștiat îngrășământ, care să facă această sarcină mai ușoară, ajutând iarba să crească din nou. 

Îngrijirea unei curți necesită dedicare și timp,însă pentru un gospodar desăvârșit nimic nu este prea mult. Sperăm că articolul nostru te-a inspirat să îți pui la punct arsenalul de unelte, care să ajute și să îți ușureze munca.

Sursa foto: Unsplash.com

Exit mobile version