A patra săptămână cu EURO aproape de 4,6 lei

În perioada analizată euro a continuat să testeze depășirea pragului de 4,6 lei. Se pare însă că BNR a reușit să acomodeze piața, prin intervenții discrete care au înfrânat încercările speculative.

Cursul monedei unice a fluctuat între 4,5950, la sfârșitul intervalului, și 4,5990 lei, maxim al ultimilor cinci ani și o lună.

Tranzacțiile din ultima ședință a perioadei s-au realizat între 4,594 și 4,60 lei, cu închiderea la 4,599-4,602 lei.

Majoritatea analiștilor estimează continuarea procesului de depreciere a leului, care a pierdut față de euro, de la sfârșitul anului trecut, 1,09%. Există voci care cred că adâncirea continuă a deficitului de cont va împinge euro spre 4,62-4,63 lei. De altfel, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat de mai multe ori ca leul nu are spațiu de apreciere în cursul acestui an.

Cursul dolarului american a fluctuat între 3,8275 și 3,8593 lei, perioadă fiind încheiată la 3,8316 lei, când cotațiile din piață fluctuau între 3,829 și 3,856 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale de la 1,145 până la 1,162 franci/euro, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lui ianuarie 2016, când Banca Națională a Elveției a decis să renunțe la pragul minim de 1,20 franci/euro. În aceste condiții media a scăzut pe piața locală de la 4,0113 la 3,9559 lei.

La începutul acestei săptămâni, moneda americană a fost revigorată de comentariile optimiste ale Rezervei Federale privind economia SUA. Fed a lăsat astfel ușa deschisă pentru o a treia majorare, în decembrie, a ratelor dobânzii-cheie și a anunțat începutul reducerilor uriașului sau portofoliu de obligațiuni și acțiuni, în valoare de peste 4.200 miliarde dolari.

Perechea euro/dolar a preluat acest date și a coborât de la 1,022 până la 1,1862 dolari. La finalul perioadei, anunțul privind accelerarea creșterii în septembrie a activitătii private în zona euro, potrivit indicelui PMI calculat de firma Markit ,a adus o întărire a euro la 1,1938-1,2004 dolari, iar piețele americane au închis la 1,1957 dolari.

La aprecierea euro a contruibuit și escaladarea verbală dintre Donald Trump și Kim Jong-Un, după ce președintele american l-a numit pe liderul nord-coreean „nebun”. Ultimul nu a rămas mai prejos și a spus că va „disciplina prin foc” pe americanul tulburat mental.

Analiza cuprinde perioada 18-22 septembrie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.