CADRELE DIDACTICE, susținute de un senator liberal!

Ministrul Educației, Liviu Pop, a fost interpelat și i s-a solicitat un răspuns legat de nemulțumirile dascălilor.

Senatorul liberal Costel Șoptică și-a exprimat nemulțumirea față de nerezolvarea problemei drepturilor salariale restante ale cadrelor didactice. În acest sens, liderul PNL Botoșani s-a adresat ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, printr-o interpelare în care îi cere să rezolve această situație.

„Unul dintre motivele de nemulțumire ale confederațiilor sindicale din învățământ este lipsa fondurilor pentru acordarea integrală a drepturilor salariale obținute prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile. Sindicatele vă solicită să luați măsurile care se impun pentru plata integrală a drepturilor salariale câștigate prin instanță! În mod paradoxal, la acest capitol sunt restanțe încă din anul 2014!”, a argumentat senatorul Costel Șoptică.

În finalul documentului oficial înaintat conducerii MEN, parlamentarul liberal i-a solicitat ministrului Educației să răspundă următoarelor întrebări: „1. Care sunt restanțele statului român la plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice rezultate în urma unor hotărâri judecătorești, atât la nivel național, cât și în județul Botoșani?; 2. Când estimați că vor fi deblocați banii respectivi, pentru ca situația să intre în normalitate?; 3. Care sunt datoriile MEN din acest moment pentru plata sumelor neachitate?”.

„Noul an școlar a început în condiții destul de precare, fără manualele necesare elevilor și cu un număr mare de unități de învățământ cu probleme. În loc să rezolve neajunsurile adevărate din sistem, ministrul Educației se ocupă de tot felul de alte chestiuni mai puțin importante, cum ar fi manualul de sport, spre exemplu. Sper ca domnul Pop să răspundă acestei solicitări a dascălilor botoșăneni”, a subliniat senatorul Costel Șoptică.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.