Cursul dolarului a crescut într-o singură zi cu 7,2 bani

Majoritatea monedelor de marginea zonei euro au preluat joi tendința de depreciere a celei unice. Leul a făcut excepție și a reușit să se întărească față de euro.

Miercuri seară, la scurt timp după anunțarea deciziei de politică monetară a Fed, cotația euro a atins un minim de 4,8960 lei, însă tranzacțiile de joi se realizau într-un culoar foarte îngust, 4,8990-4,903 lei, ceea ce a făcut ca media să scadă de la 4,9113 la 4,9010 lei.

Majorarea de către Rezerva Federală a ratei sale de referință la 3,75-4% și afirmația făcută de Jerome Powell că este „foarte prematur” să se încetinească ritmul actual, semn că va urma o a cincea creștere consecutivă a dobânzii-cheie cu 0,75 puncte de bază, a redus semnificativ apetitul pentru risc și a permis dolarului să urce cu circa 1,5% față de un coș de valute de referință.

Cotațiile euro au scăzut la 0,9730-0,9839 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,9624 la 5,0344 lei, evoluție care va afecta negativ prețul la materiile prime importate de România și va pune presiune pe inflație.

Creșterea dobânzilor din Statelor Unite nu a influențat evoluția indicilor ROBOR, piața monetară aflându-se încă sub efectul controlului realizat de către Consiliul Concurenței la cele 10 bănci importante ale căror cotații stau la baza calculării indicilor.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit joi de la 8,20 la 8,19%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,31 la 8,30%, valoare identică cu cea de acum o săptămână, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la nivelul stabilit marți de 8,44%.

Media francului elvețian a coborât de la 4,9757 la 4,9653 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut la 5,6649 lei dar ar putea crește vineri, după ce Banca Angliei a decis să majoreze dobânda sa de politică monetară cu 0,75 puncte de bază la 3%, maxim al ultimilor 14 ani, în condițiile în care ea estimează o inflaţie pentru finalul anului de 11%, un maxim al ultimilor 40 de ani, dar și intrarea Regatului Unit în recesiune, care va dura până la jumătatea anului 2024.

Aprecierea monedei americane a provocat scăderea metalului galben la 1.617-1.639 dolari/uncie. În piața locală, prețul gramului de aur a coborât la 262,3884 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 409,54 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7101 zloți/euro.

Începând cu 28 octombrie, cotațiile criptomonedelor au fost relativ stabile. Bitcoin fluctua joi între 20.057 și 20.385 dolari iar ether se mișca în culoarul 1.514-1.557 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.