În comuna Dângeni se va construi un Centru Comunitar Integrat

Ministerul Sănătății a aprobat pentru județul Botoșani realizarea a şapte centre comunitare integrate pentru acordarea de asistență medicală și socială în mediul rural

Comuna Dângeni alături de alte șase comune din județul Botoșani au fost selectate, în primă etapă, spre a beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 12 – Sănătate, în vederea înființării și dotării de centre comunitare integrate, care să faciliteze accesul populației la serviciile medicale primare.

Pentru că asigurarea asistenței medicale primare este cheia pentru o populație sănătoasă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a organizat, în acest sens, o întâlnire pentru concretizarea acestei rețele de centre medicale în județul Botoșani, un dialog pe care l-au solicitat deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu și senatorul Trufin Lucian. Întâlnirea de la Ministerul Sănătății a fost facilitată de ministrul Marius Budăi.

La întrunire au participat aproape toți primarii comunelor selectate: Ioan Butnaru (Hilișeu-Horia), Aurel Ștefan (Vorona), Valerian Vărvăruc (Corni), Claudiu Ilaș (Dângeni), Claudiu Chelariu (Mihălășeni), Ioan Galiț (Mitoc) și Marcel Marcu (Lunca), în vederea dezvoltării unor astfel de centre pentru asistență medicală primară și asigurarea de servicii de asistență socială.

Ministerul Sănătății a selectat comunele Hilișeu-Horia, Albești, Corni, Vorona, Mitoc, Mihălășeni și Dângeni pentru a fi beneficiare ale proiectelor de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești, finanțate prin PNRR.

De asemenea, comuna Lunca a intrat pe lista de rezervă a comunităților vulnerabile din mediul rural identificate la nivel național de către Ministerul Sănătății pentru care este necesară rezolvarea problemelor accesului la servicii de asistență medicală primară și de asistență socială a persoanelor vulnerabile.

Cu această ocazie, ministrul Alexandru Rafila și echipa sa a prezentat proiectele care vor fi puse la dispoziția primăriilor pentru a construi sau renova, precum și pentru a dota cu echipamente și mobilier noile centre comunitare integrate care vor acorda asistență medicală primară împreună cu servicii de asistență socială.

Finanțarea centrelor comunitare integrate este asigurată prin PNRR și imediat după depunerea cererilor de către fiecare primărie, se vor putea demara lucrările, astfel încât acestea să fie funcționale până în 2025. Acolo unde e vorba doar de renovare și achiziție de echipamente și mobilier lucrările pot fi gata în câteva luni.

Cererile de finanțare vor fi depuse între 10 noiembrie și 15 decembrie 2022 de către primăriile comunităților vulnerabile selectate iar lucrările vor putea începe imediat după semnarea contractelor de finanțare.

Pentru fiecare proiect depus la Ministerul Sănătății, fiecare comună va putea solicita maxim 140.000 de euro pentru lucrările de construcție sau renovare, 57.300 de euro pentru echipamente ce vor fi achiziționate centralizat de Ministerul Sănătății și livrate fiecărui beneficiar și 3.000 de euro pentru mobilier și publicitate.

Centrele comunitare integrate vor aduce noi șanse în comunitățile vulnerabile, care vor avea un scut puternic de apărare în fața riscurilor antrenate de sărăcie și excluziune socială. Astfel de instituții reunesc toate soluțiile într-un singur loc. Va fi nevoie de un singur drum, de o singură ușă deschisă spre un viitor mai bun pentru oamenii defavorizați.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.