Home Economie DOLARUL a crescut cu peste 3,5 bani

DOLARUL a crescut cu peste 3,5 bani

Aprecierea consistentă a dolarului față de euro s-a reflectat în piața locală prin creșterea cursului de 3,7782 la 3,8133 lei, o medie mai ridicată, de 3,8182 lei, fiind înregistrată în data de 16 ianuarie.

Scăderea monedei unice la 1,2199-1,2241 dolari a fost provocată pe de o parte de încetinirea, conform Eurostat, la 1,2% a ritmului de creștere a inflaţiei din zona euro, de la 1,3% în ianuarie, iar pe de alta de discursul ținut de noul președinte al Fed în fața unei Comisii a Congresului SUA.

Tonul pozitiv al declarațiilor lui Jerome Powell, noul șef al Rezervei Federale americane, conform căruia se observă o îmbunătătire a economiei SUA și o întărirea a pieței muncii, la care adaugă „convingerea că inflația începe să crească”, a provocat o majorare a cererii de dolari, investitorii anticipând o nouă creștere a dobânzii-cheie în luna martie. Dobânda de politică monetară a Fed se situează în prezent la 1,25-1,50%.

Creșterea plasamentelor în monedă americană a redus interesul pentru activele de la marginea zonei euro, iar leul, ca și alte monede din regiune, s-a depreciat.

Cursul euro a urcat de la 4,6564 la 4,6625 lei. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,66-4,665 lei iar cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,662-4,665 lei.

Scăderea inflației din zona euro a provocat aprecierea monedei elvețiene la 1,148-1,153 franci/euro, astfel că media a urcat de la 4,0317 la 4,0471 lei.

În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 2,09%, fiind a şasea zi consecutivă cu o astfel de valoare. În schimb, indicele la șase luni a crescut la 2,43%, maxim care nu mai fost atins din octombrie 2014. O evoluție asemănătoare a avut și indicele la 12 luni care a urcat la 2,53%.

În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,171-4,183 zloți iar cea maghiară la 314-314,4 forinți.

Indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, scădea ușor, la 10.555,25 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version