Euro a crescut într-un an cu 9,5 bani

În urmă cu un an, BNR stabilea un curs de 4,8393 lei/euro iar analiștii care răspundeau la un sondaj al CFA România anticipau o valoare medie de 4,9022 lei/euro pentru septembrie 2021.

Prima ședință din septembrie 2021 a găsit euro cu o medie de 4,9345 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,933-4,936 lei.

Pentru a proteja leul, BNR are la dispoziție cea mai mare rezervă internaţională post-decembristă, care se ridică la 46,730 miliarde euro din care 41,616 miliarde euro este reprezentată de rezerva valutară.

Reamintim că sondajul realizat în iulie de CFA România anticipează pentru orizontul de șase luni o valoare medie de 4,9829 lei/euro, respectiv de 5,0445 lei/euro pentru cel de 12 luni.

Investitorii nu au fost influențați de datele economice venite de pe cele două maluri ale Atlanticului, iar fluctuațiile euro s-au limitat la culoarul 1,1794-1,1825 dolari, iar cursul monedei americane a crescut de 4,1741 la 4,1756 lei. Ei așteaptă ziua de vineri când vor fi publicate datele privind piața muncii din SUA.

Dacă în Europa inflația a crescut în august la 3%, peste ținta de 2% a BCE, în Statele Unite încrederea consumatorilor a scăzut conform indicatorului Conference Board cu 11,3 puncte lună/lună la 113,8 puncte, semn că și aici presiunile inflaționiste atacă buzunarele americanilor.

Moneda elvețiană stagna peste pragul de 1,08 franci/euro iar media ei a scăzut de la 4,5680 la 4,5549 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7458 la 5,7421 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 243,4821 la 243,5212 lei, consecință a faptului că uncia stagna la 1.810-1.817 dolari.

Piața monetară era calmă la începutul lui septembrie, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,60%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,73%, iar cel la 12 luni a început luna la 1,82%.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia de la 4,5374 la 4,5184 zloți/euro, față de 4,5876 zloți la începutul săptămânii trecute. Moneda maghiară stagna la 348,43 forinți/euro.

Bitcoin fluctua în culoarul 46.550-47.850 dolari iar ether se mișca între 3.380 și 3.560 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.