EURO a franat. Ce se intampla cu celelalte VALUTE?

Prima sedinta care a urmat Sarbatorilor de Craciun a fost una de bun augur pentru leu, care s-a apreciat in fata principalelor valute.

Cursul euro a scazut de la 4,5297 lei, maximul ultimelor 22 de luni, la 4,5257 lei, intr-o sedinta in care deschiderea s-a realizat la 4,5280 lei, maximul acesteia. Dupa o scadere la 5,5160 lei, euro a revenit peste pragul de 4,52 lei, tranzactiile de la ora 14:00 realizandu-se la 4,52 – 4,5230 lei.
 
Moneda europeana a depasit pragul de 4,5 lei in data de 10 decembrie, sub impactul iesirilor de capital speculativ de pe piata de titluri de stat. Banii au luat calea SUA, acolo unde Rezerva Federala americana a luat decizia de a majora dobanda de politica monetara de la 0 – 0,25 la 0,25 – 0,50%, in timp ce BCE a dezamagit piețele prin nivelul considerat drept insuficient de relaxare monetara.
 
Acesti factori au provocat deprecierea monedelor din regiune, leul fiind cel mai afectat cu o scadere de circa 1,6%, in timp ce zlotul a slabit cu 0,8% iar forintul cu 1,2%. Ieri, moneda poloneza se tranzactiona intre 4,234 si 4,248 zloti iar cea maghiara intre 313,8 si 316,7 forinti.
 
Cursul dolarului american a scazut de la 4,1331 la 4,1190 lei, cotatiile din piata valutara coborand de la 4,134 pana la 4,105 lei.
Media monedei elvetiene, care fluctua pe pietele internationale intre 1,081 si 1,085 franci/euro, a scazut de la 4,1918 lei, maximul ultimelor cinci luni, la 4,1725 lei.
 

In regiune, atrage atentia scaderea monedei ruse provocata de prabusirea pretului la petrol la minimul ultimilor zece ani. Astfel, dolarul american a depasit pragul de 72 de ruble, maximul ultimului an, iar euro a crescut la 79,55 ruble.

 
Perechea euro/dolar se tranzactiona la 1,0942 – 1,0991 dolari, in conditiile in care piata londoneza era inchisa cu ocazia sarbatorii de Boxing Day.
 
Majoritatea analistilor anticipeaza revenirea dolarului pe apreciere.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.