Home Economie EURO nu a mai coborât sub 4,84 lei

EURO nu a mai coborât sub 4,84 lei

Leul a avut o evoluție stabilă față de euro, comparativ cu alte monede din regiune care s-au depreciat. Cea mai mare scădere de peste 2,5% a avut-o forintul maghiar.

Cursul monedei europene a fluctuat între 4,8415 și 4,8432 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,8421 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,84-4,844 lei. La scurt timp după închiderea pieței locale cotațiile au atins un maxim 4,847 lei.

Volatilitatea mediei dolarului american a fost fost mai mare, 4,2860-4,3162 lei, pentru ca vineri să fie stabilită la 4,3141 lei. Ea s-a datorat nivelului de aversiune față de risc, influențată de temerile legate de apariția unui al doilea val al pandemiei, care va încetini și mai mult economia mondială.

„Marea Închidere”, cum a fost numită de FMI criza sanitară și economică provocată de pandemie, va aduce la nivel mondial o contracție a PIB de 4,9%, conform ultimului raport al instituției financiare, o valoare mai ridicată decât cea anticipată în aprilie de 3%. Prognoza PIB pentru 2021 a fost redusă de la 5,8% în aprilie la 5,4%.

Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,063+1,07 franci/euro, minimul fiind atins vineri. Aceasta a făcut ca media ei să urce de la 4,5355 la 4,5515 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut marți la 5,4808 lei, minim al ultimelor două luni. După o creștere la 5,3638 lei, media a încheiat intervalul la 5,3454 lei.

Uncia de aur s-a apropiat la jumătatea săptămânii de pragul psihologic de 1.800 dolari, dar a scăzut la sfârșitul ei până la 1.741 dolari, astfel că prețul gramului de aur a fost stabilit vineri de BNR la 244,4582 lei, față de 244,3854 lei, în ședința precedentă.

Începând cu 29 mai, imediat după decizia BNR de scădere a dobânzii sale cheie de la 2 la 1,75%, indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă care s-a încheiat săptămâna trecută.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,20%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,25% iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35% nivel stabilit la începutul săptămânii.

Perechea euro/dolar a fluctuat pe parcursul săptămânii trecute între 1,1150 și 1,1350 dolari, evoluția ei fiind legată de nivelul temerilor că va apare cel de-al doilea val al pandemiei, ceea ce a pus în umbră datele economice fundamentale.

Vineri, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 1,1196-1,1240 dolari, cu închiderea piețelor americane la 1,1218 dolari.

Dolarul a cunoscut o ușoară apreciere după ce au fost publicate datele referitoare la încrederea consumatorilor americani care a crescut la 78 puncte, față de 72,3 în mai, în timp ce cheltuielile gospodăriilor americane au crescut cu 8,2% comparativ cu luna precedentă, potrivit Departamentului pentru Comerț.

Bitcoin a început săptămâna cu o creștere pe platformele specializate la aproape 9.800 dolari, după care a trecut pe scădere, sâmbăta fiind atins un minim de circa 8.900 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22-26 iunie.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version