Euro s-a depreciat la început de săptămână

„Rezolvarea” rapidă a crizei politice din Rusia, provocată de rebeliunea armată de la sfârșitul săptămânii trecute, care a durat circa 24 de ore, a avut ca efect creșterea plasamentelor în monede de la marginea zonei euro, unde dobânzile sunt mai mari.

Media euro s-a depreciat de la 4,9561 la 4,9556 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,951-4,956 lei și nu s-au observat mișcări ale cursului înainte de stabilirea acestuia de către BNR.

Piața monetară a continuat să fie stabilă. Singura surpriză a venit din partea indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut, după mai mult de o lună, de la 6,55 la 6,54%, cea mai mică valoare începând cu data de 1 iulie 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%.

Estimarea făcută de Bundesbank, banca centrală a Germaniei, conform căreia economia țării va ieși din recesiune la sfârșitul lui iunie și că va exista chiar o ușoară creștere în trimestrul al doilea, a avut un efect pozitiv asupra monedei unice, care s-a apreciat la începutul săptămânii la 1,0887-1,0912 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5645 la 4,5473 lei.

Creșterea cererii de monedă elvețiană, considerată drept un activ sigur în perioadele tulburi, a apreciat-o față de euro, iar cursul ei a urcat la 5,0840 lei. În schimb, media lirei sterline a scăzut la 5,7889 lei, dar se anticipează o apreciere a acesteia în următoarele zile.

Prețul gramului de aur a crescut la 282,1301 lei, urmare a aprecierii metalului galben, considerat drept un „refugiu sigur”, la 1.922-1.935 dolari/uncie, evoluție determinată preocupările geopolitice care au în centrul atenției evenimentele recente din Rusia.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 369,36 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,4297 zloți/euro.

Investitorii din piața cripto erau prudenți iar monedele digitale își consolidau creșterile de la finalul săptămânii trecute, când bitcoin a atins un maxim al ultimei luni de 31.039 dolari iar ether a urcat până la 1.929 dolari. Luni, bitcoin fluctua între 30.028 și 30.560 dolari iar ether se mișca în culoarul 1.869-1.905 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.