Indicele ROBOR la trei luni a trecut de 7%

Leul a avut joi aceeași evoluție stabilă față de euro, chiar dacă în primele cinci luni ale acestui an, conform datelor publicate de BNR, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 10,238 miliarde euro, aproape dublu față de perioada similară a anului trecut, când deficitul a fost de 5,698 miliarde euro.

Dimineață, înainte de deschiderea pieței românești, cotația euro a atins un minim de 4,937 lei. Pe plan local, tranzacțiile se realizau în culoarul 4,94-4,944 lei iar media a urcat ușor la 4,9418 lei.

Piața monetară este mult mai agitată, după creșterea inflației an/an în iunie la 15,1% și a dobânzii de politică monetară la 4,75%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut joi de la 6,99 la 7,05%, maxim al ultimilor 12 ani.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,18 la 7,24%, nivel comparabil cu cel de la începutul lui august 2010. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,33 la 7,39%.

Creșterea inflației din Statele Unite în iunie la 9,1% față de luna similară din 2021, un nou record începând cu noiembrie 1981, a menținut moneda unică aproape de paritatea cu cea americană, cotațiile fluctuând între 1,0006 și 1,0062 dolari.

Piețele au înmulțit pariurile pe continuarea înăspririi de către Rezerva Federală a politicii sale monetare la ședința din această lună, în timp ce se anticipează intrarea în recesiune a zonei euro în cazul în care Rusia va decide să întrerupă livrarea de gaze.

Moneda elvețiană se menținea sub pragul de 1 franc/euro iar media ei a scăzut de la maximul istoric de 5,0307 la 5,0082 lei.

Cursul lirei sterline a coborât de la 5,8561 la 5,8417 lei.

Prețul gramului de aur a coborât la 271,7948 lei, după ce metalul galben a scăzut de la 1.732 la 1.712 dolari/uncie.

Monedele din regiune s-au apreciat, la 409,82 forinți/euro cea maghiară, respectiv 4,8371 zloți/euro cea poloneză.

Problemele tot mai multe cu care se confruntă platformele de tranzacționare a criptomonedelor s-a reflectat în scăderea cotațiilor. După o creștere pasageră la 20.393 dolari, bitcoin scădea la 19.647 dolari. Ether fluctua între 1.074 și 1.125 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.