Home Economie LEUL, pe CRESTERE

LEUL, pe CRESTERE

De patru saptamani, fluctuatiile raportului euro/leu se rezuma la culoarul 4,41 – 4,43 lei, semn ca moneda nationala este „acoperita” de evolutia economica si raspunde cu usurinta la presiunile interne sau externe.

Desigur, la stabilitatea ei contribuie si „umbrela” asigurata de dobanda de politica monetara a BNR, de 1,75%/an una dintre cele mai ridicate din UE. 
 
Plasamentele in lei sunt mai atractive, atata vreme cat dobanda din zona euro este de aproape 0%.
 
La inceputul perioadei analizate, euro a scazut la 4,4128 lei, minimul ultimei luni si jumatate, pentru ca in urmatoarea sedinta sa fie atins maximul de 4,4248 lei.
 
Deprecierea leului a fost consecinta scaderii marilor burse, cele asiatice coborand, de exemplu, la minimul ultimilor trei ani si jumatate, evolutii care s-au propagat si in Europa. 
 
Scaderea s-a datorat faptului ca investitorii sunt ingrijorati de riscul reaparitiei recesiunii la nivel global, la aceasta contribuind incetinirea puternica a cresterii economiei Chinei.
 
Au urmat trei zile consecutive de apreciere pentru leu, in care septembrie s-a incheiat la 4,4155 lei, perioada fiind incheiata cu o medie de 4,4130 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat 4,4120 si 4,4180 lei, cu inchiderea la 4,4150 – 4,4180 lei.
 
Reamintim, estimarea facuta pentru acest an de Comisia Nationala de Prognoza: o medie a euro de 4,45 lei.
 
Perioada a debutat pentru dolar cu un curs de 3,9448 lei, pentru ca septembrie sa fie incheiat la 3,9342 lei. Prima sedinta din octombrie a adus o crestere la 3,9610 lei, pentru ca la finalul perioadei media sa fie stabilita la 3,9536 lei, intr-o sedinta in care cotatiile din piata valutara au fluctuat intre 3,903 si 3,96 lei.
 
Moneda elvetiana, care a fluctuat pe pietele internationale intre 1,088 si 1,097 franci/euro, a scazut la inceputul perioadei 4,0301 lei, maximul atins fiind de 4,0503 lei. La finalul intervalului media a fost stabilita la 4,0408 lei.
 
Bornele perioadei pentru perechea euro/dolar au fost stabilite la finalul ei, un minim de 1,1136 si un maxim de 1,1318 dolari, cand pietele americane s-au inchis la 1,1219 dolari.
 

Volatilitatea mai mare de vineri s-a datorat publicari datelor referitoare la piata muncii din SUA, unde luna trecuta au fost create „doar” 142.000 noi locuri de munca, fata de prognozele analistilor, care indicau o crestere de peste 200.000.

 
Aceste date pun, in opinia investitorilor, sub semnul intrebarii posibila majorare a dobanzilor de catre Rezerva Federala americana, pana la finalul acestui an.
 
Analiza financiara furnizata de ompania DOMUS M&D (cuprinde perioada 28 septembrie – 2 octombrie)
 

Exit mobile version