Home Economie O nouă zi de scădere pentru EURO

O nouă zi de scădere pentru EURO

Chiar dacă la nivel regional se observă o evoluție descendentă a monedelor, leul s-a apreciat față de euro. În schimb a pierdut teren față de dolar și franc.

Voci din piața valutară pun aprecierea leului pe seama faptului că BNR vinde valută din rezerva Ministerului de Finanțe (buffer), în condițiile în care acesta nu mai reușește să acopere golurile din buget prin împrumuturi de la băncile comerciale.

Cursul euro a scăzut de la 4,7427 la 4,7391 lei, într-o ședință în care cotațiile fluctuau între 4,76 și 4,742 lei. Tranzacțiile de la ora 14.00 se realizau în jurul valorii de 4,739 lei.

Media dolarului american a crescut de la 4,1547 la 4,1819 lei, în timp ce cotațiile din piața locală au fluctuat între 4,167 și 4,186 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale la 1,135-1,14 franci/euro, iar media a urcat de la 4,1626 la 4,1719 lei.

Presiunea pe moneda națională se va menține, având în vedere că se așteaptă o încetinire a economiei. Conform prognozei de iarnă a Comisiei Europene se estimează o creștere a PIB în acest an de 3,8%. Reamintim, că PSD-ALDE a fundamentat bugetul pentru acest an pe un avans al PIB de 5,5%.

BNR a hotărât ieri, în a doua ședință de politică monetară din acest an, să mențină dobânda sa de politică monetară la 2,5% și nivelul ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an.

Decizia nu a avut efecte semnificative în piața monetară. Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut ușor de la 3,11 la 3,1% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,31 la 3,30%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,43%, iar cel la 12 luni a urcat de la 3,50 la 3,51%.

Monedele din regiune se depreciau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,293-4,305 zloți iar cea maghiară fluctua între 318,4 și 319,8 forinți.

Euro continua să se deprecieze și fluctua pe piețele internaționale între 1,1324 și 1,1376 dolari.

Evoluția se datora încetinirii cu -0,4% a producției industriale din Germania dar și intrării în recesiune tehnică a Italiei. Pe de altă parte, Banca Angliei a decis să păstreze dobânda sa de referință la 0,75%, prognozând o creștere de 1,1% a economiei Regatului Unit după Brexit, față de  cea de 1,7% pe care a anunțat-o în urmă cu trei luni.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la prânz la circa 3.370 dolari, față de 3.366 dolari, miercuri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version