Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, acuză Guvernul că, prin proiectul Legii bugetului de stat pe 2019, a oferit administrațiilor locale un „măr otrăvit” și că, în loc de lapte și miere, în România este doar „fiere”.
El susține că majorarea de la 43% la 60% a cotei defalcate din impozitul pe venit pentru administrațiile locale concomitent cu creșterea cheltuielilor sociale suportate din bugetele locale va crea deficite financiare majore pentru primării.
„Am crezut până în ultimul moment că avem parteneri de dialog în Guvern. S-ar părea că nu avem deloc parteneri de dialog, ba, din contră, încearcă să regleze marele probleme care se confruntă bugetul național prin bugetele localităților. (…) Nu avem posibilitatea să facem un buget fezabil, un buget acoperitor pentru toate problemele pe care le avem. Am primit, ca în povestea cu Albă ca zăpada, un măr otrăvit, care ne-a fost dat dintr-un paner cu mere care ar fi trebuit să însemne creștere economică și un program de guvernare realizat până în cel mai mic amănunt și toată lumea trăiește bine în România, este lapte și miere. Vă spun că nu este lapte și miere. Este doar fiere în momentul de față”, a spus Cătălin Flutur.
Edilul a precizat că, prin majorarea cotei defalcate din impozitul pe venit, bugetul municipiului Botoșani va crește de la 43,2 milioane de lei la 60,2 milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 17 milioane de lei. În schimb, cheltuielile sociale transferate la administrația locală sunt estimate la 18,49 milioane de lei, ceea ce presupune că municipalitatea va pierde aproximativ 1,5 milioane de lei.„Nu numai că speram că o să ne echilibrăm bugetul din sumele din impozitul pe venit. Din contră, luăm mai puțin. Probabil vom reuși să acoperim cheltuielile pe primele două trimestre și o bucată din trimestrul al treilea din 2019. În rest… Dumnezeu cu mila”, a mai spus Cătălin Flutur.