Home Economie Prețul aurului dă semne de scădere

Prețul aurului dă semne de scădere

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Prin tradiție, metalul galben este un „refugiu” pentru cei care doresc să se protejeze împotriva inflației dar și unor evenimente critice precum calamități naturale, crize sanitare, crize financiare sau geostrategice, așa cum este invadarea Ucrainei de către Rusia. Alături de aur investitorii au „încredere” în dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.

În primele săptămâni ale conflictului prețul aurului a trecut de 2.000 dolari/uncie iar în 7 martie prețul gramului de aur calculat de BNR a atins recordul de 293,9846 lei.

Primele negocieri privind încheierea conflictului din Ucraina au început să calmeze piețele care și-au reîndreptat atenția către principala problemă cu care se confruntă economia mondială: creșterea alarmantă a inflației. Iar aceasta se suprapune peste costurile cu care se vor confrunta Europa și America de Nord în urma aplicării sancțiunilor economice împotriva Rusiei.

Treptat prețul unciei a început să revină către 1.900 dolari iar tendința se va menține, în condițiile randamentele la bonurile emise de Trezoreria americană ating noi maxime multianuale.

Creșterea se datorează poziției agresive luate de Rezerva Federală americană împotriva inflației. Jerome Powell, președintele Fed, a declarat luni că este necesară creșterea cu pași mai mari a dobânzii de politică monetară pentru a reduce inflația care este „mult prea mare”.

Prima mișcare a Fed a fost realizată săptămâna trecută când dobânda-cheie a fost mărită de la 0-0,25% la 0,25-0,50%. Acum se anticipează mărirea pasului cu 0,50 puncte procentuale la următoarele șase ședințe ale Fed din acest an.

Majoritatea oficialilor Fed văd un nivel „neutru” al dobânzii de 2,25-2,5%, până la sfârșitul anului, însă există și voci, precum a președintelui filialei Fed din St. Louis, care crede că a devenit necesară majorarea în acest an a ratei de politică monetară la peste 3%.

Marți, prețul gramului de aur a urcat de la 277,2206 la 278,7914 lei, efect al aprecierii monedei americane și a stabilizării metalului galben la 1.924-1.938 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version