România, lider european în cultura de soia

Asociaţiei Fermierilor din România (AFR) afirmă că țara noastră are capacitatea de a deveni lider european în cultura de soia.

Singura condiție ar fi alocarea anuală a unei suprafață de cinci ori mai mare decât în prezent pentru cultura de soia, în speță 700.000 de hectare, scrie Agerpres.

Suprafaţa cultivată cu soia anul trecut a fost de 140.000 de hectare, în scădere cu 29% faţă de 2020 (169.000 hectare), iar producţia obţinută a depăşit 347.000 de tone, înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, când s-au consemnat 322.000 de tone.

„Este vorba de circa 700.000 de hectare care ar putea fi alocate acestei culturi. Valorificarea a numai jumătate din producţie ar duce România în poziţia de lider european a suprafeţei cultivate şi a treia la nivel mondial după Rusia şi Ucraina. Ştim că există acum o încercare şi o tendinţă de a orienta obiceiurile alimentare europene spre produse alternative la consumul de carne, soia reprezentând cultura cheie.

În 2020, peste 40% din importurile europene de soia au provenit din America Latină, cu o valoare de peste 2,7 miliarde de dolari. Dacă vrem să fim jucători puternici în domeniu, ceva trebuie să se schimbe. Iar asta înseamnă, între altele, asocierea în cooperative şi înfiinţarea unei Asociaţii a Producătorilor de Soia din România.

Dar şi investiţii în soluţii de irigaţii şi accesarea de fonduri comunitare, utilizarea culturii de soia pentru fixarea azotului în sol şi lansarea de parteneriate între fermierii din sectorul vegetal şi cel zootehnic”, arată reprezentanţii AFR.

O astfel de schimbare ar fi cu atât mai benefică cu cât la nivelul Uniunii Europene se discută despre interzicerea subvenţiilor APIA pentru animale, o iniţiativă înregistrată oficial la Comisia Europeană intitulată „End The Slaughter Age”.

Inițiatorii petiției cer excluderea creşterii animalelor din activităţile eligibile pentru subvenţii agricole şi includerea alternativelor etice şi ecologice, cum ar fi agricultura celulară şi proteinele vegetale.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.