Rusia reduce livrările de gaze catre Romania cu 10%, de marţi pana duminica, dar oficialii guvernului asigura ca populatia nu va avea de suferit la iarna in cazul unei crize, noteaza Agerpres.
„Livrarile de gaze rusesti in Romania sunt luni la nivelul normal, dar vor fi reduse cu 10% de marți pana duminica”, a spus Razvan Nicolescu, intr-o conferința de presa.
Acesta a precizat ca populația nu avea de suferit nici in cazul unei ierni extreme.
„Suntem pregatiți pentru a face fața oricarei situații si populația Romaniei nu va avea de suferit nici in cazul unei ierni extreme”, a subliniat ministrul delegat pentru Energie.
„Trebuie sa incepem sa ne obisnuim cu aceasta situație, cu care ne vom confrunta mai des in lunile urmatoare. Din punctul de vedere al securitații aprovizionarii, cantitațile sunt absolut nesemnificative si nu vor fi probleme nici daca livrarile se opresc cu totul si nu vor mai fi reluate decat la primavara, chiar daca iarna va fi extrem de dificila”, a explicat ministrul citat.
El a aratat ca a avut discuții cu omologii din Bulgaria, Moldova si Serbia pe care i-a informat ca posibilitatea Romaniei de a-i ajuta este extrem de limitata, cu excepția interconectorului Iasi-Ungheni.
„Speram ca energia sa nu mai fie folosita ca arma politica. Am incercat sa discut cu ambasadorul Rusiei la Bucuresti, sa aflu care este motivul acestei reduceri, dar mi-a fost imposibil, mi s-a spus ca nu este in Bucuresti. Transgaz nu a primit pana acum niciun raspuns, nici pentru reducerea de vineri nici pentru aceasta saptamana”, a mai spus Razvan Nicolescu.
In acest moment, Romania are in depozite 2,5 miliarde de metri cubi de gaze si va avea 2,8 miliarde la sfarsitul ciclului de inmagazinare, fața de 1,8 miliarde mc cat a estimat Autoritatea de Reglementare ca este suficient pentru aceasta iarna.
Importurile de gaze vor fi mai mici cu 10% de marți pana duminica, a anunțat, luni, ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.
Aceasta este a doua decizie de reducere a livrarilor de gaze dinspre Rusia catre Romania dupa cea de vineri, 12 septembrie, cand livrarile au fost mai mici cu 5%.
La sfarsitul saptamanii trecute a intrat in vigoare o noua serie de sancțiuni ale Uniunii Europene impotriva Rusiei care implica restricționarea accesului la piețele de capital ale UE pentru unele companii petroliere si din domeniul apararii. In special, UE a restricționat accesul la piețele de capital europene pentru Rosneft, Transneft si ramura petroliera a gigantului Gazprom — Gazprom neft.
In plus, UE a interzis companiilor europene sa ofere partenerilor rusi servicii privind prospecțiunile si extracția de petrol la mare adancime in zona arctica, precum si in cadrul proiectelor legate de gazele de sist, potrivit documentului publicat vineri de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Ceea ce fac rusii este clar un avertisment catre tarile europene si nu ar fi exclus ca in perioada urmatoare sau chiar in prag de iarna, sa auzim ca Rusia strange rau de tot surubul“ la furnizarea gazelor catre Europa.