Un nou inceput de luna cu deprecieri pentru leu. Leul si-a continuat tendinta de depreciere fata de euro, inceputa vinerea trecuta, pierderi fiind inregistrate ieri si in cazul celorlalte monede majore.
Cursul euro a crescut de la 4,5333 la 4,5468 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,538, minim inregistrat la deschidere, si 4,55 lei, maxim atins dupa anuntarea mediei de catre BNR. Cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,548 – 4,551 lei.
Euro ar putea urca spre 4,56, in cazul in care membrii Comitetului de politica monetara al Rezervei Federale americane (FOMC) vor decide astazi sa majoreze dobanda-cheie sau vor indica, cel putin, cate cresteri vor fi realizate in cursul acestui an.
Pietele internationale sunt inca tensionate de posibilitatea iesirii Frantei din Uniunea Europeana (Frexit). Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, a declarat de la inceputul campaniei ca este adepta unui referendum privind Frexit. Mai nou, liberalul Emmanuel Macron, preferatul investitorilor, a evocat, la randul sau, o astfel de posibilitate.
In astfel de situatii, speculatorii incearca sa scape cat mai repede de monedele economiilor emergente, pe care le considera mai riscante, preferand activele ”refugiu” precum aurul, dolarul, yenul sau francul elvetian.
Leul ar putea fi ferit de deprecieri mai mari, existand analisti care vad euro sarind pana la 4,58, de cresterea inflatiei, care va pune BNR in situatia de a majora dobanda sa cheie. In acest sens atrage atentia cresterea dobanzii ROBOR la trei luni la 0,91%/an, maxim ce nu a mai fost atins din ianuarie trecut. Reamintim ca ROBOR la trei luni, care este folosit de banci la calcularea dobanzii la credite, a scazut in ultima parte a anului trecut la un minim istoric de 0,68%/an.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,1453 lei, minim al ultimelor aproape saote luni, la 4,1641 lei, cotatiile din piata fluctuand intre 4,154 si 4,171 lei.
Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,085 si 1,087 franci/euro, a urcat de la 4,1837 la 4,1896 lei.
Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,0897 si 1,0926 dolari.
Euro a fost sprijinit de anuntul privind faptul ca Grecia si creditorii sai internaţionali, in frunte cu troika UE-FMI-BM, au ajuns ieri dimineata la un acord privind masurile de austeritate si restructurare economica care vor fi aplicate. In urma intelegerii Grecia va primi o transa din programul de finantare in valoare de 7 miliarde de euro.