Centenarul Marii Uniri reprezinta un eveniment istoric de mult prea mare importanta ca sa se ocupe de el… prostii. Adica sa nu-i lasam doar pe politicieni sa-l transforme intr-o agapa tovaraseasca cu sturioni, caviar si sampanie frantuzeasca pentru oficialitati si carnati cu fasole si vin de surcica pentru restul populimii alegatoare.
Multi dintre preafericitii beneficiari ai mandatului de parlamentar nu prea cunosc istoria neamului. De asta s-au si grabit s-o scoata din programa de liceu si, in curand, si din cea gimnaziala. Poate ca ei nici nu vor sa intre in istorie, preferand sa intre in geografie, starpind cum se cuvine toate formele de relief ale patriei: chelind padurile, vanzand aurul si petrolul, parjolind granele prin furtul instalatiilor de irigatii.
Pana si grauntele de nisip au ajuns cat bobul de mazare (Radu) de s-au umplut buzunarele baronilor locali de cand il tot cara prin conturile din cele strainatati. Daca bulgarii au nisipurile lor de aur, de ce n-am scoate si noi ceva aur din nisipurile noastre miscatoare de la un proprietar la altul.
Mai nou, guvernarea actuala incerca printr-o ordonanta simpla sa ne descotoroseasca si de Delta Dunarii, ca si asa se spune despre ea ca nu-i pamant romanesc. N-am invatat noi la geagrafie ca-i formata din aluviunile aduse de fluviu de prin alte tari?
Si atunci de ce i-ar interesa pe oamenii nostri de stat degeaba centenarul Marii Uniri. Multi dintre ei n-au auzit de Marea Unire decat din reclama de la televizor cu Dorel. Ala de dadea cu tarnacopul in energia electrica. Cum facura si ei cand au vandut-o strainilor de teama sa nu se inchida la non-stop.
Pe multi dintre oamenii politici de azi, daca-i intrebi ce-i aia Unirea ar fi in stare sa te duca dupa Alecsandri: „Hai la Milcov cu grabire sa-l golim dintr-o sorbire”. Referindu-se, fiti fara grija, la coniacul cu pricina, nu la paraiasul acela ce despartea odinioara Moldova de restul lumii.
Asa se face ca acum nimeni nu se mai ocupa de centenarul Marii Uniri. Poate numai Dorel, daca-l mai trimit colegii sa mai faca inca odata plinul.
Guvernul Victor Ponta a infiintat un department special indrituit sa rezolve cu manifestarile cultural-stiintifice destinate acestui eveniment. Dar a venit Dacian Ciolos, care a trimis acasa toti membrii acelui departament si a numit altii in locul lor. Mult mai tehnocrati si mai cu spor in indeplinirea misiunii. N-a tinut figura, ca in urma lui s-a infiintat la Guvern alde Grideanu, care i-a dat si pe acestia afara, numind altii care sa respecte programul de guvernare al mustaciosului din fruntea partidului. Nici lui nu i-a mers prea mult, ca a venit Tudose care a desfiintat departamentul si a pasat responsabilitatea direct la Ministerul Culturii. Cunoscand insa faptul ca in fruntea acestui minister se afla un ilustru director de reviste cu muc si sfarc, n-ar fi de mirare sa aflam ca tot in baza lui Dorel raman toate problemele legate de Marea
Unire.
Si sa te tii agape campenesti bogate in ciolan cu fasole, sarmalute si stropite din belsug cu CONIAC UNIREA. Asta daca se grabeste Dorel sa-l procure pana nu se „inchide” la non-stop.
Florentin FLORESCU