Home Editorial Editorial : SOCIALIZARE cu STRIGARE sau MAREA IMBARLIGARE

Editorial : SOCIALIZARE cu STRIGARE sau MAREA IMBARLIGARE

Conducerea bicefala a PNL-ului a hotarat s-o puna de-o socializare pentru ca membrii celor doua ” cioturi  liberale” sa se omogenizeze, sa devina o  entitate monolitica, sa vorbeasca o singura limba, sa cultive pe viitor aceleasi idei si printipuri. Ce mai,  sa fie dominata de aceleasi reflexe doctrinare!

Zis si facut, toti cei care si-au propus sa ajunga la os si care deja sunt cu saliva-n gatlej s-au adunat la restaurantul  hotelului „Rapsodia” spre a se cunoaste prin vorbe calde si prin pipaire. Aici ne vom opri nitel spre a amenda intentia conducerii.
 
 Liberalii din cele doua tabere se cunosc chiar foarte bine, nu cred ca domnul Verginel Gireada poata nega faptul ca-l cunoaste, ca pe propriul buzunar,  pe deputatul Cristian Roman. In timpuri nu de mult apuse au fost frati de cruce, au facut impreuna afaceri  de grad zero.  
 
Problema e cu domnul Cornel Popescu. Asta este de nerecunoscut chiar de propria sa familie, e un cameleon sadea, un struto-camila de Dracsani ce s-a maimutarit in ultimul timp pe scena politica locala mai ceva decat Florin Turcanu, a fost un fel de bufon al zonei de nord-est. Pentru el socializare ar fi prins bine, cel putin i-ar fi vazut la ochi pe cei carora le-a intors spatele, numai ca „distinsul nostru senator” si-a propus sa calce pe meleagurile natale doar pe timpul campaniei electorale, la cersit de voturi. 
 
Nu stiu in ce masura  la intalnirea ce-a avut loc s-a consumat un proces de integrare…  liberala  sau a fost doar o simpla imbarligare de opinii epidermice, dizolvate in ceva grame de tarie, mai important mi se pare faptul ca rivalii de pana mai ieri au avut posibilitate sa stea fata in fata, sa-si zambeasca provocator si chiar, pe final,  sa-si declare dragoste pe vecie. Cata empatie a fost in aceasta forma moderna de pierdere de timp, numai Dumnezeu stie! 
 
Cu siguranta, Viorel Coman, acest individ setat doar pe razvratiri, ce-si doreste fotoliul de primar, s-a uitat chioras la Catalin Flutur, considerandu-l  vinovat  pentru toate rele din Botosani si poate din tara, in schimb, refuza sa vada parul din ochii liberalilor lui Crin Antonescu, cei care au mutilat imaginea Romaniei prin acea imbarligare fatidica, din 2012, cu PSD. Aceeasi certitudine o am si in privinta intersectarii privirii lui Ion Diaconu cu gingasia din ochii Catalinei Lupascu. 
 

N-a putut lipsi de la  reuniunea asta tovaraseasca moasa liberalismului local, doamna Maria Riza,cea care a asistat la nasterile tuturor politicienilor nostri de dreapta; cu toti viii, mortii  si avortonii la un loc. Ea ne poate spune multe despre pribeagul de Liviu Campanu, despre basistul Mihai Tibuleac si chiar despre cumatrul ei, Liviu Radasanu, in ce ape se mai scalda si daca mai ravnesc la putina cu miere.

 
Spre surprinderea multora, de la eveniment au lipsit doi dintre moftangii de marca ai liberalismului oportunist local, este vorba despre deputatii Verginel Gireada si Costel Soptica. Gurile rele ii alinta cu apelativul de „pucisti ratati”. Intentia lor este sa-l darame pe „gigantul domn Viorel de Crasnaleuca.”
 
Prima lor tentativa a esuat lamentabil, s-au facut de rasul curcilor, i-a luat in vizor si Alina Gorghiu amenintandu-i ca le va frange capetele. Acesti doi indivizi fac parte din soborul de laudatori al familiei Turcanu, ei inca sunt adeptii practicilor „golaniadei albastre”, pe cand bugetul Consiliului Judetean Botosani era la cheremul lor. 
 
Odata cu sosirea iernii,  de la primii fulgi de nea si pana ce verdele crud zambea in poienita de la Sulita, curgeau cu nemiluita creitarii contribuabililor in pungile lor. Dupa cum se pare, procurorii de la DNA au cunostinta de aceste reflexe haiducesti, nu mai e mult pana li se va topi de tot  lumina de pe chipuri. 
 
Gheorghe Sorescu e un liberal tot mai curtat, acum painea si cutitul e in manutele lui. Degeaba, dupa cate stiu, presedintele e cat se poate de parcimonios cu banul public. 
 
Asteptam urmatoarea socializare, dupa alegerile electorale, cu injurii, mofturi si reprosuri!
 
LUCIAN ALECSA
 

Exit mobile version