Home Editorial Editorial: VICTIMA SUCCESULUI de CULISE

Editorial: VICTIMA SUCCESULUI de CULISE

Sunt indivizi carora norocul le surade fara sa forteze in vreun fel nota. Vorba aia: nimeni nu-si alege rudele, ele sunt rodul intamplarii.

Lui Ioan Sirbu i-a pus Dumnezeu mana in cap. Nu cu mult timp in urma era indrumator de vehicul, marca  DEDEMAN, si se plimba tantos pe aleele supermarket-ului, strajuit fiind de fastuoase rafturi incarcate cu feronerii, chiuvete si calorifere, iar acum e mare consilier la APIA Botosani, platit din bani europeni. 
 
Da, in cateva saptamani a reusit sa asimileze tainele normelor autohtone si europene privind subventiile pe agricultura. Zau, poate ca e un mic Napoleon …agrarian si noi inca nu stim!
 
Cu cateva saptamani in urma am scris despre mascarada de concurs ce-a avut loc  la APIA Botosani, institutie suspusa unei atentii speciale din partea procurorilor DNA Suceava pentru niscai fapte de coruptie. Dupa dezvaluirile din presa si dupa isteriile doamnei Volosciuc Daniela, membra a comisiei ca reprezentant al  Institutiei Prefectului, concursul a fost anulat. 
 
Ceea ce s-a intamplat la inceputul lunii noiembrie ne-a amintit de anii bolsevismului agresiv, pe cand activistii de partid intrau cu cizmele in orice fel de competitie dictand comisiei numele…  premiantului. Singurul lor criteriu de evaluare a candidatilor era carnetul de partid. Cam asa s-a intamplat si la acest concurs, membrii comisiei s-au dat peste cap pentru a-i intra in gratie doamnei deputat social democrat Tamara Ciofu,  desemnandu-l pe cumnatelul ei drept castigator. Asta dupa ce la proba scrisa abia de depasise cu putin baremul minim. Mascarada a fost girata si de reprezentantul Guvernului Ponta in teritoriu, adica de inca prefectul Costica Macaleti, care a jucat la cacialma. Dupa ce la proba scrisa a plecat pe mana candidatului Sebastian Gaidur, la sectiunea de interviu, dupa ce s-a lasat sensibilizat de doamna deputat, brusc, a schimbat macazul, empatizand cu Ioan Sirbu. Si cum jocul l-a facut fara sa-si anunte subordonatii, reprezentanta Instututiei Prefecturii in comisia de examinare, doamna Volosciuc,  era cat pe ce sa clacheze. Se spune ca ar fi fost chiar internata in spital. Poza desfasurarii mascaradei a ajuns si la centru, asa ca sefii de la APIA Bucuresti au cerut reluarea concursului.
 
Zis si facut. Adica, la loc comanda! Concursul a fost programat pe 7 decembrie,  numai ca bravul castigator era cunoscut cu vreo zece zile inainte. Cei trei membri ai comisiei: Florea Maria, Munteanul Daniela Cristina si Ispas Aurel, inlocuitorul doamnei Volosciuc,  plus doamna deputat, atent supravegheati de domnul Costica Macaleti, au schimbat nitel scenariul, in ideea ca vor atipi vigilenta celor care urmaresc cu atentie astfel de evenimente. Cel care luase cea mai mare nota in prima etapa, Sebastian Gaidur, a fost tras pe tusa. Gurile rele spun ca a fost atentionat ca nu i se va mai permite sa se ajute de casti pe timpul examenului, precum o mai facuse si pe la alte concursuri pe unde participase. Simtindu-se vulnerabil, bietul copil a refuzat sa mai intre in sala. Nemaiavand rival potentat, domnul Sirbu Ioan a rasuflat usurat. Relaxat, cu bagajul de cunostinte in scafarlie si-n urechi, a facut o teza multumitoare, luand 73 de puncte, care a scos-o din crispare pana  si pe cumnatica sa. In aceeasi nota s-a comportat si la proba de interviu.
 

Dupa aflarea vestii, in plina stare de euforie, doamna deputat Tamara Ciofu s-a oprit direct la Ambasada SUA  de la Bucuresti,  rostind un scurt discurs in fata Excelentei Sale, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Omului. Putinele sale cuvintele, pline de patos, privind democratia si statul de drept, au impresionat auditoriul. Si atentie, n-a scos o vorba despre cadrul democratic in care s-a tinut concursul de la APIA Botosani si nici despre terfelirea institutiilor statului de alesii neamului, chiar de ea insasi. 

 
Si nici despre traficul de influenta pe care-l practica din plin. Ii amintesc ca voi face dezvaluiri si despre modul cum au fost incadrati asistentii comunitari si despre presiunile exercitate asupra primarilor.
 
LUCIAN ALECSA
 

PRECIZARE: Intreaga responsabilitate asupra continutului textelor publicate, asupra informatiilor prezentate si a opiniilor exprimate, apartine autorilor acestora. Redactia nu intervine in forma de prezentare si in continutul textelor.

 

Exit mobile version