Home Editorial GAGA DE LA PRIMARIE

GAGA DE LA PRIMARIE

Daca nu stiati: fiecare roman s-a nascut poet. Cand este provocat  jura ca au poezia la degetul cel mic, precum fotbalul sau politica. Lucru confirmat si de Gaga al nostru de la Primaria Municipiului Botosani.

Iaca ce ne spune cu referire la Premiul National de Poezie ”Mihai Eminescu:„De la anul, evenimentul va arata cu totul altfel daca vom avea majoritatea in Consiliul Local. Fie ca organizeaza Primaria Botosani, fie ca are membri in juriu si are un cuvant de spus, fie ca atrage si alti parteneri care pot face parte din juriu, inclusiv de la nivel national. Va fi o alta viziune” . 
 
Acest liliputan intelectual, simplu agitator de vorbe goale, cu o cultura generala gimnaziala si cu tupeu de nesimtit sadea, incearca sa confiste si sa politizeze cel mai ravnit premiu de poezie acordat unui poet roman contemporan. E un gest revoltator. Individul spune ca de la anul viitor spera sa aiba majoritatea in Consiliul Local pentru a modifica componenta juriului. Intentia lui este sa puna in juriul si-o falanga politica locala pentru a avea ”un cuvant de spus in desemnarea premiantului”. Zau, nu cumva te-ai gandit la marele literat Cosmin Andrei! Nu-i asa, i-ar sta bine langa academicianul Nicolae Manolescu, in compania universitarilor Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Al Cistelecan, Ion Pop, Mircea Diaconu sau Ioan Holban. Sa stii, doar pentru rasfoirea tomului ”Istoria critica a literaturii romane (5 secole de literatura)” a distinsului critic Nicolae Manolescu, ce are peste 1500 de pagini si cantareste cateva kilograme bune, i-ar trebui cel putin un an de zile. Atentie, ar fi in pericol sa i se constipe creierasul! Mai afirmi ca  dupa desemnarea drept laureat al lui Gabriel Chifu, vicepresedintelui Uniunii Scriitorilor, pentru editia trecuta, juriul ar fi fost contestat de o mare parte de scriitori. Marea partea la care faci referire e de vreo 40. De altfel, scriitori respectabili. Bre economistule, acest numar raportat la numarul total de scriitori din Uniunea Scriitorilor, ce se ridica la vreo 2000, este un procent minor. Si apoi, in literatura nu-i precum in politica, termenul de unanimitate nu functioneaza, in acest spatiu opiniile diferite, revendicarile si contestarea unor valori sunt semne de normalitate, ele confirma spectralitatea acestei lumi. Diversitatea de opinii e un semn al evolutiei, nu-i stagnare si nici degenerare, pentru mediul creatiei astfel de ”revolte„ constituie un semn de viata spirituala combustionata la maxim. Acest premiu a luat fiinta acum un sfert de secol, nu a apartinut si nu va apartine vreunui primar sau consilier local, ci Institutiei numita PRIMARIA BOTOSANI. Sunt convins, la editia prima, din 1991, te jucai cu lopatica in tarana si te mandreai cu cravata rosie de pionier.
 
Tu, o hahalera politica si-un urechist profesionist in ceea ce priveste literatura, pe deasupra, si-un mitoman prin excelenta, nu stiu daca ai dreptul sa te atingi de Premiul National de Poezie ”Mihai Eminescu„! E drept, valoarea pecuniara  a premiului este asigurata din bugetul local, dar sa nu uitam ca Eminescu este oxigenul acestui tinut si ca merita din plin un asemenea efort.  Fotbalul lui Iftimie si Sfaiter mananca de zeci de ori mai mult, chiar si plimbarile tale in Germania, SUA, pe litoral sau la Bucuresti au fost mai costisitoare. Nu cumva vrei sa te dai grijuliu cu banul public? Tin sa-ti amintesc numai ca daca ai fi ajustat la jumatate bugetul pe care-l papa Zona Metropolitana Botosani pentru salariile celor pusi politic sa taie frunze la caini ai putea creste valoarea acestui premiu. Sa-ti amintesc ca suflatorul tau in ciorba, si-al fostei Securitati in urechi, Florin Egner, ridica o suma mai mare decat banii …investiti pentru Zilele Eminescu. Dar umbrela ta vorbitoare, Catalin Olaru, care abia si-a dat demisia din functia de director de la Zona Metropolitana, cati bani a papat de la Primarie doar pentru a-ti tine companie cand  te loveau tristetile?
 

Tu, care te dai politruc scortos si nu esti decat un guraliv neputincios, ar trebui sa le amintesti din cand in cand botosanenilor cu cat i-ai impovarat mintindu-i zi de zi. Anul trecut, pe vremea asta, promiteai cu surle si trambite ca pana la sfarsitul anului 2015 vei finaliza cele doua proiecte, este vorba de Parcul Cornisa si de Teatrul ”Mihai Eminescu” si ca de nu se vor  adeveri cele spuse,  iti vei da demisia. Nu ma asteptam la un gest onorabil din partea ta, dar, cel putin, fa-ti ”mea culpa” si baga-ti capul in nisip. Stiu, te bantuie spaima ca nu peste mult timp vei da socoteala pentru toate abuzurile comise, de aici si starea  psihomotorie care a pus stapanire pe tine, dar asta nu te absolva de nesimtirea de care ai dat dovada cand te-ai pronuntat asupra acestui premiu. E bine sa-ti amintesc ca ti se termina oxigenul politic, precum lui Radu Mazare si lui Victor  Ponta, idolii tai, asa ca nu-ti fa probleme in privinta componentei juriului pentru anul care urmeaza. Zau, merita toata compatimirea botosanenii care au crezut in tine, in potenta ta administrativa! Ai fost un farsor. Chiar si dupa plecarea ta din administratia locala, urmele tale vor…supravietui pe grumazul botosaneanului.

 
LUCIAN ALECSA
 

Exit mobile version