Unul dintre cei mai mari scriitori britanici, ateu recunoscut, Julian Barnes, isi incepe un eseu in felul următor: „Nu cred in Dumnezeu, dar ii simt lipsa”.
In fel si chip poate fi interpretata aceasta apoftegma, dar stau si ma intreb cum ar putea fi interpretata o fraza de genul: ”Cred in Dumnezeu, numai ca de multe ori uit de El”, si care sa vina, intr-un moment de sinceritate, din sufletul unui credincios practicant.
Daca privim in jurul nostru si incercam sa masuram practicele celor de langa noi, putem constata, fara o radiografiere profunda a caracterelor lor, ca uitarea de Dumnezeu vine odata cu uitarea aproapelui, de fapt prin incalcarea cu buna stiinţa a decalogului.
Daca o asemenea persoana este supusa unui mic interogatoriu pe aceasta tema, de indata gaseste tot felul de scuze lumesti, incercand sa-si motiveze „ateismul” manifestat, ca puseu caracterologic, la modul cel mai „ crestin” cu putinta.
Tocmai aceasta „curvariseala” de sine da nota malefica exprimarii noastre cotidiene. Nu as fi abordat un asemenea subiect destul de sensibil, daca nu mi-ar fi iesit in cale un exemplu evident, si chiar zgomotos. Stau si ma intreb: aceasta dualitate structurala e lasitate sau slabiciune?
As spune ca totul pleaca de la temere. Omul incarcat de temere are lasitatea imprimata in comportament, totul e ca sa existe provocari externe sau launtrice ca de indata raspunde impulsurilor imprimate in compozitul sau launtric. Arma lui de atac este mimetismul.
Un prieten de-al meu a definit acest mod de manifestare „soparlism umanoid”, care la un moment capata insusirea unui reflex conditionat, exprimarea cotidiana si-o schimba dupa cum ii dicteaza … mediul inconjurator, mintea lui se conecteaza de indata la situatia data, iar sufletul i se pliaza ca o iedera pe ideea vizata in context, trecand sa-i extraga seva prin toti porii din tot ce atinge cu auzul sau cu vazul.
E prototipul urechistului profesionist. Bineinteles, niciodata nu va putea patrunde in profunzime, va ramane la nivelul epidermei, atat cat sa-i impresioneze pe chibitii lui, la randul lor niste superficiali si niste gura-casca. Uneori reuseste sa-i seduca si pe cei cu orice sensibilitati in detectarea falsurilor. Am putea accepta ideea c-ar fi, totusi, un ins inteligent. Nici pe departe, e o pramatie speculativa, ajunge sa reproduca aproape mecanic gesturile si atitudinile unor subiecti sub blana carora se adaposteste in acele clipe. Daca-l priveste cu atentie, ii vezi toate cicatricele mediocritatii, tot sufletul ii este hasurat de pacate, e ca o zebra dungata pana-n gingii.
Dupa cum v-am spus,mi-a fost dat sa intalnesc un asemenea specimen, e incarcat cu-o credinta de „invidiat”, nu este data sa nu-si exhibitioneze cu gesturi largi acest pios sentiment, cand trece pe langa cate un lacas de cult face larg semnul crucii , sa fie vazut si la o suta de metri, isi ascunde fata intre palme rugandu-se minute bune, iar inainte de-a pasi spasit in directia lui de mers, se mai intoarce odata spre turla bisericii, pliindu-si apoi privirea pe cerul albastru, parca pentru o intalnire de taina cu Dumnezeu. Isi cunoaste scenariul ca pe Tatal Nostru. Fie ca este sau nu intrebat se lauda ca este un bun crestin. Daca-l provoci sa-ti vorbeasca despre credinta incepe cu decalogul, te joaca pe degete, iti insiruie cele zece porunci dand si scurte interpretari, da citate din psalmi, peroreaza si despre Sfintii Parinti. Ei bine, acest produs umanoid e „un nimic de temut” prin jocul lui poate arde orice radacina solida, adancita in sute sau chiar mii de lecturi, poate juca orice rol.
Fericit cel ce poate mima cu atata profesionism credinta? Cred ca e mare parjol in sufletelul lui! Se spune ca omul care joaca teatru in viata nu a primit nici un rol de la Dumnezeu si va rataci in propriul lui pustiu fara sa se regaseasca nici in cel din urma ceas. Da, frica de sine il impinge spre acest comportament fariseic. Individul isi cunoaste foarte bine compozitul sufletesc, constientizand acest lucru cauta sa se apere de propria lui fire refugiindu-se in credinta, numai ca da peste un teren extrem de alunecos, aici nu va primi nicicand ajutorul lui Dumnezeu, implorandu-L gestic te indepartezi si de tine si de El.
Stau si ma intreb: e vreo deosebire intre ateu si fariseu? (Lucian Alecsa)
