Sa va iasa din cap ideea c-as face scriere despre poetul roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso.
Si dupa doua milenii e la fel de viu in constiinta iubitorilor de literatura, face parte din tridentul clasic al literaturii latine, alaturi de Virgiliu si Horatiu. In scrierile sale a cultivat ca nimeni altul umorul subtil si fantezia involburata. Tusele ce le veti descoperi in acest text fac parte din crochiul unui pezevenchi politic, care nu are nici umor si nici fantezie, nascut intr-un satuc pe malul Baseului, si ”exilat” prin forta financiara a parintelui sau ”agro-politic” in fotoliul de primar al municipiului Botosani. Daca pentru poetul latin adus in discutie, Naso e parte a numelui, pentru Ovidiu al nostru, valet de rosu cu minciuna imprimata pe gena, atributul Naso exprima puseul sau comportamental ce-i defineste viata de zi cu zi. Lui ii creste nasul de fiecare data cand vorbeste; cum deschide gura, cum zboara si minciuna. E drept, nu stim pe ce partitura isi aseaza discursul intim, numai cei apropiati pot face asemenea dezvaluiri.
Minte cu seninatatea unui pustan de maidan, fara nici cea mai vaga tresarire. Daca pana in momentul cand a pasit timid in politica putini erau cei care-i stiau hachitele, pe parcursul celor aproape 4 ani in functia de edil sef si-a dat masura ipocriziei. Nu o data a fost prins cu minciuna-n gusa, dar de fiecare data a facut-o pe-a novicele incercand sa imbarlige spusele in jurul mosorelului politic si sa arunce totul in derizoriu. Pentru acest individ vorbele nu au valoare exprimativa, ele reprezinta simple sunete, fara proiectie in realitatea, care dupa ce sunt pronuntate, sunt topite de aerul din jur.
Nu este un efort prea mare sa ne amintim de promisiunile pe care le-a facut pe timpul campaniei din primavara lui 2012. Timp de o luna a recitat cu inocenta poezioara scrisa de ”aristotelicul” Mihai Tincu, intr-o cheie bolsevica, dar care a dat bine in mentalul botosaneanului naiv.
Vad ca oamenii de varsta a treia sunt captivi promisiunilor, raspund emotional la orice impuls material, la tot ce vine pe de-a moaca. Zau, este dramatic ceea ce s-a intamplat zilele trecute la balul pensionarilor! Am vazut oameni maturi, pe care-i consideram cu scaun la cap, umilindu-se la modul cel mai josnic, aruncandu-i primarului tot felul de epitete luminoase pentru faptul ca i-a adunat sa se euforizeze nitel si sa se distreze. Cand inlocuiesti sentimentul demnitatii cu intinsul manii, dupa care mai antrenezi in discutie cuvantul de ”patriot”, atunci la mijloc sunt ceva probleme de disfunctionalitate comportamentala grava. Nu poate fi vorba de senilitate, e ceva cu mult mai grav, tine de structura launtrica a individului. Stau si ma intreb daca, in cazul in care cincizeci de ani nu ne-ar fi atins ciuma rosie, Romania ar fi fost la nivelul tarilor din vest. Sunt convins, cu asemenea ”patrioti umili, de mucava” tot in coada Europei am fi ajuns. In Romania pomana a devenit un fel de anestezic pentru minte si suflet, ea furnizeaza speranta de-o zi, dar poate batjocori o viata dusa la limita decentei. Daca punem acest comportament malitios al parintilor si bunicilor nostri pe seama saraciei, tot nu este bine. Ca adevarati crestini l-am contrazice pe Sfantul Ioan Gura de aur: ”Saracia este un conducator sigur care duce pe om pe carare spre cer”
Ovidius Naso Vlasinesteanul, ori de cate ori are prilejul, ne umileste prin minciuni, promisiuni sau prin astfel de ”gesturi generoase”. Atentie, un filozof contemporan spune : ”Umilirea e cel mai teribil atentat la adresa libertatii” . Asemenea oameni, invatati sa muste in mod reflex din orice pomana, pot fi manipulati in orice secunda de indivizii lipsiti de scrupule, comportamentul de turma le paralizeaza orice impuls volitiv.
LUCIAN ALECSA
