Salvati biserica, salvati sarmalele orasului!

Traim vremuri imemoriale dar si irecuperabile in acelasi timp. Traim vremuri in care ne minunam de efortul extraordinar al pompierilor de a salva o mata ce nu poate cobori din copac, dar nu-l salvam pe omul cazut pe strada din pricina unui atac de cord. Ba, ii mai dam si un sut in fund cu apostrofarea: „Scoala de acolo, mai betivule!”.
Traim vremuri in care construim edificii inutilizabile, dar nu reusim sa punem o proptea la acele cladiri care ne-au marcat istoria.

In Botosani sunt multe exemple de dat in acest sens. Despre Casa Sofian s-a tot vorbit, dar „vorba lunga, saracia omului”, adica daca omul contribuabil e sarac, nici autoritatile nu pot sa faca nimic.

Cu riscul de a lungi si eu vorba, vreau sa va aduc la cunostinta ca una dintre marile valori ale istoriei si arhitecturii din Botosani sta sa se pravale de peste doua decenii. Si nu este un edificiu oarecare, este Biserica „Sfantul Gheorghe” care poate fi considerata chiar templul acestui oras, ce-l are pe Sf. Gheorghe ca patron spiritual.

De mai bine de 20 de ani Biserica, ctitoria Elenei Rares, deci cu o vechime impresionanta, sta proptita in schele si mai nimic nu se face pentru refacerea ei. Clericii spun ca deocamdata este vorba de un proiect mai amplu care numai Dumnezeu stie cand va fi pus in aplicare. Dar ei au legatura directa cu Cel de Sus de ce nu se mai intereseaza de el?

An de an, de Zilele Orasului se tine slujba la Biserica „Sfantul Gheorghe” insotita, in mod traditional, de pahare cu vin si sarmalele cuvenite.

Botosanenii vin in numar destul de mare fara teama ca le-ar putea sta in gat sarmaua daca le-ar cadea vreo scandura in cap in vreme ce se roaga la Dumnezeu pentru sanatate.

Tind sa cred ca nu lipsa fondurilor duce la tergiversarea lucrarilor la Biserica „Sfantul Gheorghe” de mai bine de doua decenii. Ci doar lipsa de implicare a celor responsabili. Daca in trecut s-au gasit bani pentru achizitionarea unei statui cu „Sfantul Gheorghe”, oribila dupa parerea specialistilor, de ce nu s-ar gasi solutii si pentru salvarea de la degradare a Bisericii „Sfantul Gheorghe”?

Salvand Biserica „Sfantul Gheorghe”, salvam istoria orasului. Salvand istoria, salvam integritatea crestinilor consumatori de vin si sarmale.

Vrem sarmale de Zilele Orasului, dar sa le mancam in siguranta!

Florentin Florescu

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.