Frați români, stați liniștiți. Guvernul lucrează pentru dumneavoastră! Cum, nu au elevii manuale școlare? Nicio problemă. Ne rezolvă domnul Liviu Pop. Face el un „comepediu” pe „genunche” și trece, ce naiba. Chiar nu aveți încredere că oamenii ăștia au grijă de noi. Oamenii ăștia pe care i-am ales cu voturile noastre și care s-au lăudat că ne fac și ne dreg, că ne dau lapte și miere din țâțele doldora de oferte electorale ale doamnei Olguța Vasilescu de la Muncă.
Da, doamna aia care a mai inaugurat și un stadion pe undeva prin Oltenia, unde, din întâmplare, dar din absolută întâmplare, s-a aflat și domnul Liviu Dragnea, care tot din întâmplare era pe acolo și el. Și ce să spună și el? Că e bine și așa. Adică despre elevii ăia care-și desenează cu pixul niște sandale cu care să meargă la școală. Despre ei nu vorbește nimeni.
Aici, ciocu’ mic, că nu-i vina noastră că li s-au dus părinții în străinătate să muncească, să facă un ban pentru… Ați răspuns corect la întrebare. Pentru compediul domnului Liviu Pop. A, nu stiți despre cine e vorba? Chiar despre Liviu Pop, Ministrul Educației, care a făcut pe „genunche” un „compendiu” de a cincea in care, fizica, biologia și istoria vor fi băgate în aceeași oală, ca plicul de condiment care dă gust oricărei ciorbe prost făcute.
Și ca să nu credeți că Ministerul Educației stă degeaba, a mai elaborat încă un manual, care să pregătească tinerii pentru trei facultăți deodată. Adică educație, fizică și sport. Și, ce credeți că descoperim în el? Ca, printre multele sporturi pe care urmează să le practice elevii noștri în singura oră de sport pe săptămână se numără baseball, hochei pe iarbă sau patinaj viteză, adica ceea ce nu se practică pe la noi. Ar mai rămâne să fie adăugate câteva capitole despre popice subacvatice și schi nautic pe lacuri înclinate.
Viitor de aur țara noastră are. Păcat de manual.
Florentin FLORESCU