În județul Botoșani sunt doar 4 stații de irigații

Prefectul Dan Nechifor a anunțat că se fac demersuri pentru înființarea unei noi instalații caresă vină în ajutorul fermierilor din zonă.

Schimbările climatice fac ca în județul Botoșani să coexiste zone afectate de ploi și vânt puternic cu altele ce riscă să fie afectate de secetă. Acesta este motivul pentru care prefectul Dan Nechifor a ținut să vadă modul în care sunt folosite stațiile de pompare a apei în sistemul de irigații din județ, vizitând joi, 5 august, cele trei puncte în care astfel de echipamente au fost instalate.

Alături de autorități locale și de beneficiari, de specialiști în îmbunătățiri funciare și de la Direcția Agricolă, prefectul a fost la stația Bold, comuna Manoleasa, stația Lehnești, din comuna Ripiceni, precum și la stația Stânca de la Stânca – Costești.

Reprezentantul guvernului în teritoriu a găsit toate cele trei instalații funcționând și livrând apă conform contractelor cu organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații. Stația Lehnești necesită suplimentarea cu o pompă, ceea ce angajații filialei teritoriale de îmbunătățiri funciare l-au asigurat pe prefect că se va face în perioada imediat următoare.

Sunt patru organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații în județ dar există demersuri pentru înființarea unei a cincea astfel de asociații, urmând, dacă procedura se va finaliza, să se extindă suprafața irigată la Botoșani. Se ia în calcul o prelungire în amonte de Bold, urmând să se intre cu apă pe canalul Manoleasa-Liveni”, a explicat prefectul Dan Nechifor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.