Home Internațional SCHIMBARE INGRIJORATOARE a CLIMEI

SCHIMBARE INGRIJORATOARE a CLIMEI

In ultimul an clima a suferit schimbari care ridica mari semne de ingrijorare pentru oamenii de stiinta. Perioada ianuarie-noiembrie 2014 a fost cea mai calda din lume, din anul 1880 pana in prezent.

Perioada ianuarie-noiembrie din acest an a fost cea mai calda inregistrata pe planeta noastra de la debutul masuratorilor de temperatura, in 1880, a anuntat agentia americana National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), care anunta un record de caldura pentru 2014.
 
Insa noiembrie 2014 a ocupat doar locul al saptelea in topul celor mai calduroase luni de noiembrie din inregistrarile anuale, cu o temperatura medie care a depasit cu 0,65 grade Celsius media secolului al XX-lea, a precizat aceeasi agentie americana.
 
Pentru primele zece luni ale anului, temperatura medie de la suprafata oceanelor si a uscatului a fost cu 0,7 grade Celsius mai mare decat media inregistrata in secolul trecut si, de asemenea, cea mai calda inregistrata vreodata dupa anul 1880, depasind cu 0,01 grade Celsius precedentul record de temperatura pentru acelasi interval de timp, stabilit in 2005.
 
Suprafata medie a gheturilor arctice a fost in luna noiembrie cu 5,7% (6.216 kilometri patrati) mai mica decat media inregistrata intre 1981 si 2010, precizeaza NOAA, schimbare care ingrijoreaza specialistii, acestia asteptandu-se ca in anii urmatori schimbarile sa fie neasteptate, cu variatii mari, de la o extrema la alta.
 

Exit mobile version