Home Politica 140 de ani de istorie, sarbatoriti de liberalii botosaneni

140 de ani de istorie, sarbatoriti de liberalii botosaneni

Memorialul Ipotesti a fost, saptamana trecuta, gazda unui eveniment cu o semnificatie deosebita pentru membrii PNL Botosani, respectiv aniversarea a 140 de ani de la infiintarea celui mai important partid politic al Romaniei.

Asta pentru ca, asa cum sublinia unul dintre invitati,  momentele care au marcat istoria Romaniei au fost infaptuite de liberali: Unirea de la 1859, instaurea monarhiei in Romania, artizanul aducerii in tara a lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen fiind Ion C. Bratianu sau Marea Unire din 1918.
 
Alaturi de copresedintii organizatiei municipale ai PNL, Viorel Iliuta si Dan Humelnicu si senatorul Viorel Grigoras, peste 100 de liberali au ascultat vadit interesati alocutiunile rostite de prof. Paul Octav, prof.dr. Daniel Botezatu, prof. muzeograf  Gheorghe Median si prof. Pavel Rusu. 
 
Acestia au vorbit despre doctrina liberala, despre marea guvernare liberala sau despre liberalii de vaza ai Botosaniului, in timp ce Pavel Rusu a prezentat succint aspecte din viata lui Mircea Ionescu Quintus, presedintele de onoare al PNL, omul a carui viata practic se contopeste cu cea a PNL.
 
Prezent la momentul aniversar al PNL, poetul, publicistul si graficianul Petrut Parvescu a precizat ca “numai citind istoria liberalilor sunt absolut sigur ca putem merge inainte fara frica”. “Este un moment emotionant pentru noi, si tin sa spun ca avand la baza asa niste inaintasi este datoria noastra sa continuam sa facem istorie si sa facem lucruri bune”, a precizat Viorel Iliuta, copresedinte al organizatiei muncipale a PNL Botosani. 
 
“Istoria se repeta si cum acum 140 de ani un neamt avea sa schimbe destinul Romaniei, iata, acum tot un neamt poate face acelasi lucru. Este de datoria noastra, a celor din PNL sa schimbam lucrurile in bine in Romania”, a precizat Dan Humelnicu, copresedinte, alaturi de Viorel Iliuta,  a organizatiei municipal a PNL.
 
Un moment emotionant a avut loc in finalul simpozionului, cand Viorel Iliuta i-a oferit o diploma de excelenta lui Liviu Andronic. 
 
“Dl Andronic este cel mai vechi liberal dintre noi si am tinut neaparat sa-i fac aceasta surpriza”, a spus Viorel Iliuta,  gest care a smuls lacrimi liberalului si aplauzele celor prezenti.
 
comunicat, 
Biroul de presa al PNL Botosani
 

Exit mobile version