COMUNICAT: Cine va schimba modelul presedintelui Traian Basescu?

Alegerile prezidentiale din noiembrie reprezinta poate cel mai important tur de scrutin din utima decada. Romanii au sansa de a schimba modelul prezidential impus în cei 10 ani petrecuti la Cotroceni de Traian Basescu.

Modelul conflictual al presedintelui-jucator, patentat de Traian Basescu, a fortat limitele constitutionale, a dominat guvernul, justitia, politica externa si politica de partid si a creat multa dezbinare in societate.  

Avem 14 aspiranti la fotoliul de presedinte dar cati dintre acestia ar putea schimba cu adevarat modelul presedintelui Traian Basescu?
 
Udrea si Macovei, candidatii lui Basescu

Elena Udrea sau Monica Macovei nu sunt cotate cu sanse foarte mari de a schimba modelul prezidential. Acest lucru se datoreaza faptului ca ambele candidate s-au remarcat prin relatia apropiata cu presedintele Traian Basescu. Atat Udrea cat si Macovei au ocupat locuri de cinste in guvernele sustinute de Traian Basescu de-a lungul ultimilor 10 ani.
 
Ponta, principalul contestatar al modelului Basescu

Dintre candidatii cu sanse, singurii care par a aduce o schimbare sunt Victor Ponta si Klaus Iohannis.
 
Victor Ponta ramane principalul contestatar al modelului Traian Basescu. Ponta este singurul care se defineste drept ”presedintele care uneste”. Mai mult decat atat este singurul care are deja o majoritate parlamentara stabila si un guvern care este angajat in sustinerea programului USL. Victor Ponta a condamnat in mod explicit caracterul conflictual al lui Traian Basescu care a divizat societatea romaneasca si a propus in schimb unificarea tuturor romanilor in jurul unul proiect national.  

Basescu, premierul lui Iohannis?

Pe de alta parte, principalul contracandidat al lui lui Victor Ponta, Klaus Iohannis are o mare problema: este sprijinit de o alianta fragila, care il are in spate pe Traian Basescu.

ACL este tribuna politica folosita de Iohannis pentru a accede la cea mai inalta functie a statului. Din acest motiv, el va ramane tributar celor de la PDL care vor trebui ”rasplatiti”.

Primul pas a fost deja anuntat de candidatul ACL: formarea unei noi majoritati parlamentare. Aceasta noua majoritate va insemna un nou conflict politic si o lunga perioada de instabilitate.
 
Cel mai grav insa este ca fostii colegi ai lui Traian Basescu, Emil Boc, Adriean Videanu, Roberta Anastase ii vor forta mana lui Klaus Iohannis pentru a-l impune pe Traian Basescu in functia de premier.
 
Klaus Iohannis ramane un politician dependent de structurile care ii sustin candidatura, de doua partide care nu mai departe de anul trecut se situau pe pozitii total diferite. Aparitia sa din neant, evolutia rapida de la independent la presedinte de partid si mai apoi candidat la prezidentiale nu vin nicidecum gratuit.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.