Comunicat de presa – Parlamentarii Aliantei Crestin-Liberale: PSD actioneaza pe trei directii pentru a reinstaura dictatura in Romania

Liderii Grupurilor parlamentare ale PNL si PDL din Camera Deputatilor au adresat o noua scrisoare catre ambasadele statelor UE acreditate in Romania, catre Ambasada SUA, precum si catre reprezentantul Comisiei Europene la Bucuresti, demers intreprins ca urmare a intrarii in vigoare marti, 2 septembrie a.c., a ordonantei de urgenta privind migratia alesilor locali.

Parlamentarii Aliantei Crestin-Liberale au aratat ca actuala alianta guvernamentala, sub conducerea directa a premierului Victor Ponta  – candidat la alegerile prezidentiale, a initiat un atac pe trei directii asupra democratiei din Romania, eludand legile si Constitutia nationala si folosindu-se abuziv de un singur instrument: ordonantele de urgenta.

Prima actiune in scopul fraudarii alegerilor si a acapararii totale a Puterii:  PSD-ul lui Victor Ponta a adoptat adoptarea OUG 45/2014, act normativ care a fost atacat in instanta de catre PNL pentru ca favorizeaza traseismul electoral si votul multiplu, neexistand un sistem electronic care sa depisteze aceste furturi la urne. Pe 21 august a.c., Curtea de Apel Bucuresti a admis solicitarea depusa in numele Partidului National Liberal de presedintele Klaus Iohannis, stabilind sesizarea Curtii Constitutionale pentru motivele reclamate.

Al doilea demers facut de Guvernul Ponta a fost facut tot prin folosirea abuziva a puterii sale de a emite ordonante de urgenta. Incalcand Constitutia Romaniei si legile nationale, Victor Ponta vrea sa subjuge si sa confiste puterea alesilor locali, obligandu-i sa isi paraseasca partidele pe care le reprezinta si sa se inscrie in PSD sau partidele sale satelit. OUG 55/2014 a fost publicata ieri in Monitorul Oficial si, prin prevederile ei, incalca art. 115 din Constitutia Romaniei, suspendand, timp de 45 de zile, Legea 393/2004 care interzice migratia politica. Mai mult, decizii de neconstitutionale exprimate anterior de Curtea Constitutionala (Deciziile cu nr. 915/2001, nr. 1167/2007, nr. 1461/2011 si Decizia 280/2013) arata ca alesii locali care isi parasesc partidul sub sigla caruia a fost ales, isi pierd, de drept, mandatul.

„Cetatenii, prin votul lor, exprima optiuni intre diversele programe politice ale partidelor care participa la scrutinul electoral si mai putin cu privire la candidati, in considerarea calitatilor si a meritelor acestora, sau a unor promisiuni pentru care nu au rezerve sa le faca in perioada campaniilor electorale”. Asadar, votul alegatorului exprima optiunea pentru programul unui partid si nu pentru un anumit candidat. Totodata, Curtea a observat ca a accepta ca un consilier local, care in timpul exercitarii mandatului paraseste partidul pe a carui lista a candidat si a fost ales, sa isi pastreze mai departe statutul de ales local ar insemna sa se modifice configuratia politica a consiliului local, configuratie stabilita tocmai ca urmare a votului exprimat de cetateni” – extras din Decizia Curtii Constitutionale nr. 280/2013.

„Ratiunea acestui text rezida in faptul ca, in urma demisiei din partidul politic care i-a sustinut candidatura, primarul pierde, consecutiv, si girul alegatorilor, obtinut initial in virtutea candidaturii sale pe o lista sustinuta in campania electorala de un anumit partid politic si votata in final de acestia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmarind diminuarea migratiei politice si a oportunismului politic, fenomene a caror existenta a fost demonstrata de realitatile ultimilor ani.” – extras din Decizia Curtii Constitutionale nr. 153/2013.

 Cea de a treia directie pe care Guvernul Ponta actioneaza este cea de a-si instaura control absolut asupra Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS). Similar cu modul in care a fost confiscat Monitorul Oficial, PSD urmeaza ca luna viitoare sa preia si STS, folosindu-se de majoritatea parlamentara de care dispune in Senatul Romaniei si care se supune comenzilor de partid ale PSD.

Deputatii George Scutaru (PNL) si Tinel Gheorghe (PDL) si senatorii Puiu Hasotti (PNL) si Dumitru Oprea (PDL) trag un semnal de alarma asupra lipsei de transparenta si asupra incalcarii cu buna stiinta a Constitutiei si legilor in vigoare, apreciind ca statul de drept din Romania, obtinut prin sacrificii uriase de poporul roman la Revolutia din 1989, urmeaza a fi substituit de o dictatura al carui exponent este Victor Ponta, presedintele PSD.

Reprezentantii PNL si PDL dau asigurari ca vor intreprinde toate demersurile necesare pentru a bloca confiscarea statului de drept de catre actuala putere, mai ales in conditiile in care alegerile prezidentiale din aceasta toamna sunt in pericol de a fi fraudate de catre PSD.

 

Biroul de presa al  Grupurilor Parlamentare ale PNL si PDL din Camera Deputatilor

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.