Home Politica COMUNICAT PNL: “Victor Ponta sa clarifice in fata natiunii situatia domniei sale”,...

COMUNICAT PNL: “Victor Ponta sa clarifice in fata natiunii situatia domniei sale”, solicita KLAUS IOHANNIS

In spatiul public, s-au spus lucruri grave, care ne fac sa credem ca, in unele institutii ale statului, exista probleme de functionare. S-au facut afirmatii care ridica mari semne asupra trecutului unuia din candidatii la Presedintia Romaniei, in speta a domnului Victor Ponta.

Avand in vedere ca aceste teme si aceste afirmatii sunt de o gravitate deosebita, ele nu pot fi trecute cu vederea, nu pot fi musamalizate, nu pot fi scoase din dezbaterea publica. Ii solicit domnului Victor Ponta sa clarifice in fata natiunii situatia domniei sale si sa faca lumina in aceasta chestiune, sa ne lamureasca foarte bine care lucruri sunt adevarate si care nu sunt adevarate din cele spuse despre domnia sa.

Imi amintesc ca, la Craiova, atunci, in mijlocul inundatiilor, cand domnul Victor Ponta s-a lansat, a spus ca este un politician tanar, ca a facut numai lucruri bune si ca nu are absolut nimic de ascuns. In conditiile de acum, trebuie sa pun o intrebare si ma tem, retorica: domnule Ponta, ce alte lucruri ati mai ascuns in CV-ul dumneavoastra? Ce alte lucruri nu ne-ati spus si ar fi fost bine sa le spuneti?

Dupa parerea mea, domnul Victor Ponta nu poate sa fie presedintele Romaniei. Presedintele Romaniei nu poate sa fie un politician mincinos, duplicitar si manevrat.

Romania lucrului bine facut, concept pe care eu il propun electoratului, nu are loc pentru astfel de scandaluri sterile. Romania lucrului bine facut, o Romanie pe care eu o propun romanilor, este o Romanie normala, in care politica este scoasa la lumina, in care politicienii nu sunt manevrati si in care problemele Romaniei se discuta in spatiul public, deschis si orientat spre solutii, nu spre senzational.

Dupa parerea mea, cu scandaluri care trec total pe langa interesul cetateanului, nu se poate rezolva absolut nimic.

Si, in final, eu cred ca presedintele este al romanilor, nu al unor structuri, nu al unor gasti de partid. Cu alte cuvinte, presedintele trebuie sa fie un om liber, in cel mai pozitiv sens al cuvantului. Eu sunt un om liber! Victor Ponta este un politician manevrat.

Klaus Iohannis,   
Presedinte PNL

Exit mobile version